Terapia genică pe bază de ARN-mesager, folosită în principalele vaccinuri anti-COVID aflate pe piață, a ridicat numeroase semne de întrebare legate, printre altele, de posibilitatea modificării ADN-ului uman. Absolut toate informațiile și ghidurile1 oficiale de vaccinare ne dau asigurări că acest lucru nu se va întâmpla sub nici o formă, deoarece, susțin ele, „ARN-ul-mesager nu intră în nucleul celulei (acolo unde se află ADN-ul) și are structura și compoziția chimică diferită de ADN. Prin urmare, ARNm nu poate fi încorporat în genomul uman”. În ce măsură se justifică însă acest entuziasm și asigurările autorităților în privința terapiei genice aplicată prin intermediul vaccinului? (V.G.)
Într-un interviu2 acordat recent canalului de televiziune cipriot „Sigma”, Prof. Ioannis Ioannidis, cunoscutul epidemiolog de la Universitatea din Standford, își exprima elegant îndoiala față de procentele uriașe de siguranță, de peste 90%, pe care se presupune că le au vaccinurile anti-COVID-19. Iar acesta este numai unul dintre oamenii de știință care ridică semne de întrebare privind aceste vaccinuri.
Trecând în revistă istoria terapiei genice, vom constata că, începând cu primul deceniu al secolului nostru, s-au dezvoltat tot mai mult cercetările privind așa-zisele elemente mobile ale genomului, cunoscute și sub denumirea de Junk ADN sau elemente transpozabile. La mamifere, ele constituie aproximativ 45 % din întregul genom. Aceste elemente sunt considerate astăzi un fel de arhitecți ai genomului, în sensul că, prin mecanismul de „copy-paste” și prin transpunerea replicativă, reușesc să-și modifice poziția în cromozom, și chiar să introducă noi fragmente de ADN în genom3.
La om, elementele transpozabile active sunt retroelementele: elemente transpozabile ARN numite „LINE-1” (Long Interspersed Nuclear Elements, „elemente nucleare intercalate lungi”) sau „L1”. Deși constituie aproximativ 17% din genomul uman, ele exercită un rol esențial în remodelarea genomului, în procesele epigenetice, dar și în apariția cancerului4, 5, 6, a bolilor autoimune7 și a altor afecțiuni, precum schizofrenia. De pildă, în apariția cancerului hepatic de sorginte virală, factorul LINE-1 joacă un rol determinant8.
O observație importantă este aceea că proteinele codificate de LINE-1 – ORF1 și ORF29 – sunt supra-exprimate în mai multe cancere10, 11, în boli precum autismul12 și schizofrenia, dar și la persoanele expuse mai mult stresului oxidativ. Există, desigur și mecanisme de control al LINE-1, care împiedică, la majoritatea oamenilor, mutațiile cancerigene13, 14, 15. Dar există deopotrivă și mecanisme ‒ cum sunt intoxicațiile cu metale grele sau cu xenobiotice ‒ care induc o activitate patologică a acestor elemente transpozabile16.
Impactul genetic al virusului SARS CoV-2
În privința infectării cu SARS CoV-2,