Stimate și mult onorabile președinte al României, excelența dumneavoastră, Klaus Iohannis.
Uniunea Europeană m-a anunțat că mi-a trimis 4 000 de euro, bani pe care să îl cheltuiesc cum vreau eu.
Bine, ei au spus 80 de miliarde pentru toți cei 20 de milioane de români, dacă om mai fi atâta.
Am făcut un calcul simplu împărțind numărătorul la numitor și mi-a ieșit că ar trebui să îmi aduceți și mie 4 000 de euro.
Pe mine să mă scuzați, dar nu doresc să îi gestioneze statul român. De 30 de ani tot mă păcălește să îi dau bani că va construi autostrăzi, spitale și școli , dar în realitate au luat banii și i-au cheltuit în paradisuri exotice și pe mașini scumpe.
Deși sunt bani puțini pentru următorii 5 ani, adică aproape 70 de euro pe lună, e mai bine decât deloc.
Mă gândeam că dacă tot ați fost la Bruxelles vi i-au dat să ni-i aduceți. V-am văzut pe la televizor și am constat că sunteți în țară de ceva timp și încep să îmi fac griji: de ce nu treceți să îmi aduceți cei 4 000 de euro pe care mi-i datorați?