Alimentarea cu oxigen din autospeciala de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș din București s-a blocat din cauza unei erori umane, arată primele concluzii în dosarul producerii acestei tragedii. Trei bolnavi de Covid-19, care erau internați acolo, au murit în 12 aprilie. Doi angajați au fost reținuți.
UPDATE 12.40. Doi angajați ai spitalului, șeful serviciului tehnic al spitalului și un instalator, au fost reținuți în această anchetă.
Ei au fost audiați miercuri. Anchetatorii spun că inițial nu și-au recunoscut faptele.
Expertiza depusă recent la dosar arată că o eroare umană a dus la supra-alimentarea instalației și la blocarea aparaturii medicale.
Primele concluzii ale anchetei arată că un angajat al spitalului, cel mai probabil din cadrul personalului tehnic, trimis să verifice instalația de oxigen, ar fi manevrat-o greșit și asta ar fi dus la închiderea alimentării cu oxigen în interiorul unității mobile.
În acest dosar, polițiștii de la Omoruri au cerut o percheziție informatică, pentru a stabili dacă a fost o eroare de soft care a dus la oprirea aparatelor sau dacă cineva a manevrat greșit instalația de oxigen.
Procurorii de la Parchetul București fac, miercuri, audieri în acest dosar penal deschis după tragedia din TIR-ul ATI de la Victor Babeș.
Cercetările vizează fapte de ucidere din culpă, după ce în 12 aprilie trei pacienți care erau în TIR-ul ATI de la Victor Babeș au murit în urma unei probleme la instalația de oxigen. În unitatea mobilă mai erau cinci pacienți care au fost transferați la alte spitale.
În această anchetă au dat deja declarații mai multe persoane –