Doctoriţa Flavia Groşan din Oradea, dezvăluiri despre „schema minune” de tratament anti-Covid. „Mie nu îmi e frică de nimic”

Într-un nou interviu difuzat joi seară de Antena 3, doctoriţa orădeană Flavia Groşan, cea care a ajuns să fie cercetată de Colegiul Medicilor Bihor după ce şi-a arătat rezerva cu privire la protocoalele anti-Covid folosite în spitale, a vorbit despre „schema minune” de tratament folosită de ea la pacienţii săi, despre care a spus că nu sunt o mie, cum a reieşit din primele sale declaraţii, ci „câteva mii”, cu tot cu membrii familiilor lor.

În esenţă, doctoriţa a spus că, pe lângă Claritromicină, un antibiotic cu rol antibacterian căruia i-ar fi descoperit valenţe antivirale, a recomandat pacienţilor şi Ventolin, un bronhodilatator de a cărui eficienţă s-a lămurit de mult timp. Ea a spus că a abordat boala ca pe o pneumonie, astfel încât pacienții care se află în stări febrile să nu fie puși pe drumuri, pe la spitale .

„Aici am peneumoniile virale – gripa, infecțiile de sezon, virușii de sezon, covidul – care au  anumite simptome. Eu imediat îmi dau seama care e gripă, care e COVID. Clinic din cap, îmi dau seama. Mie nu îmi trebuie investigații foarte multe să plimb bolnavul febril să-l înnebunesc de cap din simptome. Apoi avem pneumoniile bacteriene – pneumococ, streptococ, stafilococ – care sunt niște pneumonii extrem de grave cu febră de patru cinci zile. Și mai avem pneumoniile atipice (micoplasme, chlamydii) foarte interesante sunt pneumoniile astea. Sunt uşoare, dar rămâne în urmă o tuse, astenie și ține o lună. Organismul reușește să învingă boala și peste o lună iarăși apare. Eu tot timpul le iau în calcul și le tratez ca atare”, a explicat Flavia Grișan la Antena 3.

„O poveste scrisă de mine”

„Eu sunt pe aceeaşi schemă de 10 ani, nu de ieri de azi”, a spus Groşan, precizând că l-a folosit în tratarea multor afecţiuni respiratorii şi pneumologice,

 » sursa: ebihoreanul.ro