Folclor de Bihor
Doamna Vig Hajnalka Ildiko a fost numită şefă peste Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Asta, după ce la nivel local a fost când şefa supremă a Cadastrului, când adjunctă. Oricum tot ea a condus instituţia, pentru că celelalte partide s-au limitat să trimită nişte papagali care ori s-au comportat ca nişte mărunţi borfaşi, ori s-au mulțumit să-şi înhaţe leafa fără să facă nimic.
Cu tupeu
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine…
Zic şi eu
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!