Mircea Dinescu îi răspunde Anei Blandiana, după ce aceasta l-a „atacat” în noua sa carte apărută la ed. Humanitas, în care povestește, la pagina 101, despre un mic dejun diplomatic luat în ianuarie 1990 la Ambasada Franței, unde „anticomunistul” Mircea Dinescu s-ar fi exprimat ireverențios la adresa tinerilor uciși de gloanțele comuniste în fața hotelului Intercontinental în zilele Revoluției.
Acesta i-ar fi comparat cu „tineretul lui Hitler”, argumentând că aceiași tineri care strigaseră „Jos, Ceaușescu!” ar fi participat înainte-vreme la mitinguri de proslăvire a regimului ceaușist. Ieșirea lui Dinescu l-ar fi lăsat perplex pe ministrul de Externe francez din epocă, Roland Dumas, e de părere Ana Blandiana. Aceasta continuă în pagina 102 a cărții „Soră lume” să îl facă pe Dinescu gelos pe sacrificiul tinerilor eroi, care ar fi pus în „umbră” eroismul anterior al poetului „dizident”, dar rămas în viață. Pasajul respectiv a fost făcut cunoscut în ziarul Cotidianul de jurnalistul de investigații Ion Spânu, colaborator și al ActiveNews, dar care nu ia apărarea nici unuia dintre scriitorii implicați în scandal, mărturisind că ambii „dizidenți” n-au fost în relații de opoziție totală cu vechiul regim, din moment ce au primit privilegiul să facă excursii pe meleaguri occidentale, fapt refuzat pe vremuri cetățenilor cu comportament „nesănătos” față de orânduirea socialistă.
Potrivit jurnalistului Ion Spânu, Ana Blandiana povestește pe două pagini „cum s-a derulat un dejun diplomatic, în prezența ministrului de externe francez Roland Dumas, la care au mai participat Doina Cornea și Ion Caramitru.
Blandiana spune că, la întrebarea ministrului francez dacă se știe „cine erau” tinerii morți la Intercontinental în zilele Revoluției, Mircea Dinescu ar fi răspuns batjocoritor: „Hitlerjungend” („Tineretul lui Hitler”)! (sic – bursiera Herder și editura bursierului Humbold nu știu că tineret în limba germană se scrie jugend!)
Cei de față ar fi rămas stupefiați și i-ar fi cerut explicații lui Dinescu, iar acesta ar fi continuat tirada și ar fi spus „că nu trebuie să li se exagereze importanța, este vorba despre niște uteciști care cu puține zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”!
Și asta n-ar fi fost tot, ci Mircea Dinescu, spre stupoarea celor prezenți, ar fi continuat „tot mai furios să bagatelizeze morții și să-și bată joc de apărătorii lor”!
Ana Blandiana, însă, nu se limitează la povestirea „întîmplării”, ci, după mai bine de treizeci de ani, ne oferă și explicația sa: că Mircea Dinescu, „eroul din zilele premergătoare revoluției nu suporta concurența eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-și plătiseră curajul cu viața, faptul că, în fața curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie”!”, a scris jurnalistul de Investigație pentru Cotidianul și ActiveNews.
Mircea Dinescu nu a rămas nepăsător la afirmațiile lansate de Ana Blandiana și i-a răspuns acesteia printr-o postare pe social media plină de apropouri la modalitățile în care „interzisa” a colaborat cu regimul comunist,