Hotărârea 47/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Hotărârea 35/2020 a CJSU Iași privind blocarea accesului la Hramul Sfintei Parascheva pentru pelerinii din afara Iașilor sunt nelegale, scrie site-ul Lumea Justițiie într-un material intitulat sugestiv DICTATURA PĂGÂNILOR.
În contextul scandalului provocat de decizia interzicerii persoanelor care nu sunt din Iași de a participa anul acesta la pelerinajul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, jurnaliștii de la Luju dezvăluie, în premieră, modul în care românii își pot găsi dreptatea în instanțe față de persecuțiile religioase la care sunt supuși. Conform sursei citate, Legea 55/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic (pe scurt, nu îngrădește participarea la slujbele religioase în spații deschise, așa cum pretind, în mod fals, cele două hotărâri adoptate mai sus.
După cum se știe, marti, 6 octombrie 2020, CJSU Iasi – avandu-i ca presedinte pe prefectul Marian Grigoras, – a adoptat Hotararea nr. 35/2020, prin care le-a refuzat accesul la slujba dedicata Sfintei Parascheva credinciosilor care nu pot face dovada ca locuiesc in oras.
„Se dispune in sarcina Arhiepiscopiei Iasilor sa stabileasca un perimetru delimitat, avand ca punct de referinta Ansamblul Mitropolitan Iasi, in vederea desfasurarii sarbatorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perimetru in care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau resedinta in municipiul Iasi; perimetrul in cauza si punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine si cu Primaria Municipiului Iasi, iar intrarea persoanelor in zona va fi permisa pe baza verificarii actelor de identitate”.
Art. 2 din Hotararea CNSU nr. 47/2020 prevede:
„Organizarea de sarbatori religioase este permisa numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau resedinta in localitatea unde se desfasoara activitatea, fara participarea persoanelor / pelerinilor din alte localitati”.
Legea pandemiei nu si-a permis sa fie atat de grosolana
Ambele hotarari, scrie Luju, invoca drept temei Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (pe scurt: Legea pandemiei). Oricat ar fi de controversat, actul normativ nu interzice in niciun fel accesul la slujbele religioase tinute in aer liber. Asa cum veti citi mai jos, interdictiile se refera doar la evenimente religioase in spatii inchise.
Redam articolele relevante in acest sens:
– art. 5 alin. (3) lit. a): „Masurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: restrangerea sau interzicerea organizarii si desfasurarii unor mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri, in spatii deschise, precum si a unor intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise”;
– art. 45:
„(1) Pe durata starii de alerta, activitatea cultelor religioase se exercita liber, cu respectarea regulilor de protectie sanitara stabilite, la propunerea CNSSU si cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
(2) Regulile prevazute la alin.