Despre ce au discutat ambasadorul României la Chișinău și reprezentanții Petrom Moldova

Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României la Chișinău, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții companiei Petrom Moldova. 

Astfel, părțile au discutat despre mediul investițional din Republica Moldova, dar și despre provocările din zona aprovizionării cu carburanți.

„Am primit la Ambasada României în Republica Moldova vizita conducerii Petrom Moldova, Angel Tukhov, General Manager și Theodor Doga, Supply and Logistics Manager, pentru o discuție privind mediul investițional din R. Moldova și experiența pe această piață a unuia dintre cele mai cunoscute branduri românești. Bineînțeles, am discutat în detaliu principalele provocări din zona aprovizionării cu carburanți din R. Moldova și perspectivele domeniului energetic în perioada următoare. Totodată, au fost abordate posibilele soluții la problemele întâmpinate de operatorii și companiile din domeniu”, a menționat ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu.

Precizăm că Petrom Moldova este parte a grupului internațional OMV Petrom, care este cea mai mare companie de petrol și gaze din România. Aceasta din urmă face parte din OMV Group, companie internațională austriacă. În activitatea sa, Petrom aplică standarde internaționale de politică organizațională și managerială, cu referire la calitatea produselor, mediu și securitate.

Preluat: https://infoprut.ro/95487-despre-ce-au-discutat-ambasadorul-romaniei-la-chisinau-si-reprezentantii-petrom-moldova.html

Lasă un răspuns