De ce trebuie refuzată vaccinarea. Propunerile salvatoare ale profesorului Luc Montagnier, laureat Nobel în medicină

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

De la începutul pandemiei, profesorul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel în medicină, a făcut mai multe afirmații care au ajuns pe prima pagină a ziarelor – a celor din presa nesubvenționată guvernamental sau privat, desigur. Una dintre ele este despre originea „fabricată” a virusului și a inserțiilor sale identificate prin modele matematice care permit identificarea rupturilor armoniei așteptate. Această descoperire a fost confirmată într-un studiu scris împreună cu matematicianul Jean-Claude Perez, evaluat inter pares, apoi în platoul FranceSoir, precum și de numeroși experți internaționali până când a devenit una dintre ipotezele cele mai probabile, încetând să mai fie o teză „conspiraționistă”, așa cum o prezentase o parte din mainstream media, notează FranceSoir.fr.

„Acesta este un apel către conducătorii care promovează, în țara lor și la nivel internațional, o vaccinare în masă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Pe baza unor date deocamdată experimentale, ei au permis și încurajat campanii de inoculare în masă a noilor tipuri de vaccinuri.

Aceste vaccinuri conțin o parte din ARN-ul virusului care codifică proteina de suprafață a acestuia pentru a-i permite să se fixeze pe celulele-țintă. Producătorii acestor vaccinuri au crezut în mod naiv și au lăsat să se creadă că organismele injectate vor determina un răspuns puternic de anticorpi care să neutralizeze această proteină de suprafață și să împiedice, astfel, transmiterea virusului.

Or, faptele contrazic această așteptare: vaccinurile produse de Pfizer, ModeRNA, Astra Zeneca nu împiedică transmiterea virusului de la un om la altul, iar vaccinații sunt la fel de susceptibili să-l transmită ca și nevaccinații.

În consecință, speranța obținerii unei „imunități colective” prin sporirea numărului celor vaccinați este cu totul deșartă.

Explicația acestui eșec este simplă: marea capacitate de mutație a virusului, împreună cu înaltul lui grad de transmisibilitate, permit selecția de variante rezistente la vaccin.

Este o cursă unde virusul va fi mereu cu un pas înainte. 

Trebuie abandonată această cursă și refuzată vaccinarea obligatorie, mai ales a personalului medical, deja bine informat despre efectele secundare ale actualelor vaccinuri.

Le propun autorităților soluții salvatoare:

1. Vaccinarea cu un vaccin care să genereze o puternică imunitate celulară de tip T, precum vaccinul BCG/anti-tuberculoză (țările care au pus în practică o astfel de vaccinare au avut o incidență scăzută de Covid-19);

2. Tratamentul precoce al infecției cu ivermectină și antibiotic bacterian, căci există un co-factor bacterian care amplifică efectele virusului”.

Profesorul Montagnier și-a cântărit bine fiecare cuvânt când a lansat acest apel, care este întâmpinat favorabil de comunitatea medicilor și asistenților, dintre care mulți sunt devastați de decizia Consiliului Constituțional de a face obligatorie vaccinarea personalului medical.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro