După un an de excepție în 2021 pentru culturile de cereale păioase, grâu, orz, ovăz, fermierii susțin că acum activitatea în agricultură este dată peste cap de escaladarea prețurilor la inputuri, care au crescut de 3-4 ori și vor avea efecte devastatoare asupra producțiilor din 2022.
Dacă în vară fermierii cumpărau tona de îngrășăminte cu 1.000 de lei, acum a ajuns la 4.000 de lei.
Ioan Martin, directorul Direcției Agricole Județene Arad, a explicat: ”Din această cauză, fermierii se tem că vor avea producții mai mici chiar cu 50%, față de 2021, fiindcă nu vor avea bani să achiziționeze tratamentele și îngrășămintele necesare culturilor în vegetație.
Avantaj îl au cei care au vândut direct din lan grâul cu 0,85 lei kg, în vară, față de cei care l-au depozitat. După recoltat, omul a avut bani și și-a putut achiziționa inputurile la prețurile normale, nemajorate. Dacă ei s-au mișcat repede și și-au cumpărat tratamentele și îngrășămintele necesare au ocolit scumpirile, fiindcă pretul a crescut de patru ori. Ceilalți care au așteptat sau și-au depozitat grâul, acum cred că au pierdut”.
În a doua jumătate a lunii decembrie, culturile din agricultură Aradului se prezintă foarte bine. Ioan Martin a făcut o inspecție a câmpului și a verificat starea de vegetație a plantelor.
Avantajul este că au fost ploi exact când era nevoie de până la 40 de litri pe metru pătrat, iar temperaturile sunt pozitive, de 3-5 grade ziua. Numai pe timpul nopții, termometrul mai scade sub zero grade. Cerealele evoluează excelent. Grâul este înfrățit și avea 3-4 frunze, la mijlocul lunii decembrie. Totuși, există o mare nemulțumire în rândul fermierilor.
Comentarii
comentarii