Vizita președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan este un angajament important pe care Statele Unite și-l iau față de insulă, însă poate reprezenta un moment de cotitură în relația deja tensionată dintre SUA și China. Analiștii americani se întreabă dacă a meritat această escaladare și care sunt, până la urmă, mizele.
La Taipei, Nancy Pelosi a transmis motivul pentru care a venit în Taiwan. „Avem trei scopuri: unul este securitatea pentru popoarele noastre, pentru securitatea globală. Al doilea este economia – pentru a răspândi cât mai mult prosperitatea. Al treilea este guvernarea. Vrem să creștem colaborarea și dialogul dintre parlamentele noastre”, a declarat președinta Camerei Reprezentanților din SUA.
Citește și China a început marți noaptea o „operațiune militară” în jurul insulei Taiwan
Aflat în centrul celor mai recente dispute politice şi economice dintre SUA şi China, Taiwanul reuşeşte în acest moment să ţină sub control ambele superputeri ale lumii prin faptul că a reuşit să obţină un cvasi-monopol mondial asupra industriei cipurilor, practic unele dintre cele mai importante componente ale lumii moderne. Prin faptul că produce 92% dintre cipurile şi semiconductorii din întreaga lume, Taiwanul a devenit astfel indispensabil atât Chinei cât şi SUA, superputeri ale căror economii sunt acum complet dependente de aceste produse.
Iar una dintre mizele vizitei lui Pelosi în Taiwan ține tocmai de producția de semiconductori.
Peste 90% din cipurile folosite de întreaga lume sunt fabricate în Taiwan. SUA le folosesc inclusiv pentru F-35 și Javelin
După ce s-a întâlnit cu reprezentanții legislativului taiwanez și cu președinta Tsai Ing-wen, căreia i-a transmis că Statele Unite „nu vor abandona Taiwanul”, Nancy Pelosi a avut o întâlnire și cu președintele celui mai mare producător de semiconductori din Taiwan, potrivit Washington Post.