Antropologul Radu Umbreș arată că oamenii care au credință se raportează diferit la ritualurile bisericești: sunt cei convinși că ritualul trebuie respectat întocmai, până la cel mai mic gest, pentru a-și îndeplini scopul, și cei care acordă o importanță mai mare simbolisticii decât gestului în sine. În cazul unor tragedii cum a fost cea de la Suceava, unde un bebeluș a murit după ce a fost scufundat în cristelniță, aceste convingeri devin și mai pregnante în rândul populației. Un astfel de moment poate accelera o reacție de schimbare în rândul bisericii, însă Radu Umbreș avertizează că aceasta poate fi în ambele sensuri: și spre relaxarea ritualurilor, dar și spre cimentarea lor.
– Ați făcut o distincție între forma ritualului și conținutul ritualului sau între felurile în care se raportează credincioșii la lucrul acesta?
– Mai repede modul în care se raportează credincioșii la el. Eventual folosesc și niște simboluri care sunt arbitrare, care pot fi schimbate. De exemplu, în cazul ritualului de botez, faptul că există anumite simboluri care au o semnificație – introducerea copilului în comunitatea de credință. Sunt niște simboluri, nu au un sens în sine, în mod obligatoriu. Verigheta, de exemplu, în cazul unei culturi simbolizează căsătoria, în cadrul altei culturi poate să fie un alt fel de simbol. Ele sunt arbitrare, se mai pot și schimba de-a lungul timpului, unele se pierd, altele se inventează… Ce contează este ca un simbol să fie cunoscut și acceptat de către toată lumea, dar el este convențional și poate fi schimbat. Asta este un fel de viziune.
Alta este că credincioșii sau oamenii se raportează la un ritual și la simbolurile acelea ca și cum ar fi transcendente, care au o calitate esențială, nu pot să fie schimbate,