Martie este luna pe care o asociem cu Mărțișorul, cu venirea zilelor mai calde și cu pregătirile pentru arat și semănat, dar acum două milenii această lună era prima din an. Mai exact, Martie era prima lună în calendarul roman și este a treia în calendarele gregorian și iulian. În tradiția românească, acestei luni i se spunea Mart, Mărțișor, Marțiu, iar aromânii îi spuneau Marțul. În unele regiuni era denumită Germinar sau Germinariu.
Dar Martie a fost pentru câteva secole, pe vremea romanilor, prima lună a anului, Primul calendar creat pe timpul Republicii Romane, acum peste 25 de secole, avea doar 10 luni și cuprindea 304 zile (6 luni de 30 de zile și patru de câte 31 de zile) fiindcă lunile de iarnă pur și simplu nu erau numărate și nici denumite. Acel calendar începea cu Martie (denumită după zeul războiului, Marte) și se încheia cu decembrie, luna a zecea, care era timp al recoltei în Roma.
Acest calendar nu a durat prea mult, fiindcă în secolul 7 î Hr, pe timpul celui de-al doilea rege roman, Numa Pompilius, calendarul a fost modificat prin adăugarea a 50 de zile și crearea a două noi luni: Ianuarie (de la zeul Ianus) și februarie (de la un festival al purificării numit Februa). Ambele luni aveau 28 de zile. Ianus era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție.
Fiecare an era legat de anul considerat ca fiind primul de către romani: 753 î Hr, anul întemeierii Romei. Din anul 509 î Hr când a fost fondată republica, până la cerarea Imperiului, în anul 27 î Hr romanii, căpătând noi cunoștințe, au modificat de mai multe ori calendarul.
Era nevoie de modificări fiindcă acest calendar era bazat pe mișcarea Lunii,