Darius Pop (AUR): România rurală, total ignorată de trei decenii

Darius Pop, deputat AUR de Maramureș, susține că România rurală a fost aproape complet ignorată de trei decenii – vorbim de sate și comune desprinse de civilizație, de oameni care trăiesc de pe o zi pe alta, lipsiți de o infrastructură medicală minimă, unii fără acces la gaze și curent electric. Acestea sunt consecințele politicilor PSD-PNL, care s-au limitat doar la veșnicele asfaltări și reasfaltări, în loc să aloce fonduri pentru investiții importante.

Darius Pop a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) să îi pună la dispoziție date privind numărul locuințelor din România care încă nu au duș și grup sanitar/wc în interior, defalcat, pentru mediul urban și rural, cu prezentarea separată a situației pentru județul Maramureș. Deputatul a mai solicitat să i se comunice ce măsuri a luat actualul ministru, în timpul mandatului său, pentru îmbunătățirea acestei stări de fapt, nedemne de o țară membră a Uniunii Europene.

Ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Dezvoltării a transmis date despre aceste locuințe, precum și informații despre măsurile întreprinse până în prezent.

Astfel, potrivit recensământului din 2011:

  • din totalul locuințelor convenționale din orașele şi municipiile din România, un procent de 89,5% dispuneau de baie (cu cadă şi/sau duş), iar dintre acestea un procent de 1,6% aveau baia în afara locuinței (în interiorul sau în exteriorul clădirii). De asemenea, un procent de 89,8% din totalul locuințelor convenționale din orașe/ municipii dispuneau de closet cu apă, iar dintre acestea un procent de 2% reprezentau locuințe cu closet în afara locuinţei.
  • la nivelul comunelor, din totalul locuințelor convenționale, un procent de 33,8% erau dotate cu baie (cu cadă şi/sau duş), iar dintre acestea, un procent de 7,1% aveau baia în afara locuinței. Totodată, un procent de 26,8% din totalul locuințelor convenționale din comune dispuneau de closet cu apă, iar dintre acestea, un procent de 6,6% reprezentau locuințele cu closet în afara locuinței.

În ceea ce privește situația la nivelul județului Maramureș, MDLPA a precizat că 81% dintre locuințele din mediul urban erau dotate cu baie în locuințe, respectiv 44,9% din locuințele din mediu rural.

Reprezentanții instituției au transmis că ministerul finanțează realizarea unor lucrări de infrastructură tehnico-edilitară prin Programul Național de Dezvoltare Locală şi Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”. Potrivit MDLPA, beneficiarii acestor programe sunt unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum şi unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, pentru investițiile realizate prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară. „Astfel, autoritățile administrației publice locale, în acord cu principiul conform căruia unitățile administrativ-teritoriale se organizează şi funcționează pe principiul autonomiei locale, sunt singurele măsură să identifice și să implementeze proiecte eligibile şi sustenabile, care să contribuie la dezvoltarea locală”, au precizat aceștia.

În ceea ce privește județul Maramureş, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” sunt finanțate un număr de 27 de obiective de investiții care vizează realizarea, extinderea, reabilitarea şi modernizarea rețelelor de canalizare menajeră sau proiecte integrate de alimentare cu apă şi canalizare, în valoare totală de 465,6 milioane lei, din care sunt contractate un număr de 21 de obiective în valoare totală de 372,4 milioane lei şi pentru care a fost decontată deja suma de 50 milioane lei.