Deputatul AUR Daniel Gheba a solicitat Guvernului să ia măsuri pentru a proteja producția agricolă autohtonă și a susține fermierii români. Solicitarea a fost făcută în contextul în care, potrivit declarațiilor directorului adjunct al Institutului de Economie Agrară, Mikola Puhaciov, România ocupă primul loc în topul țărilor care au importat produse agricole din Ucraina în 2023, depășind chiar și țări precum China și Turcia.
Datele arată că România a importat produse în valoare de 2,875 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă 13% din exporturile agricole ale Ucrainei. Deputatul Daniel Gheba consideră această situație ca inacceptabilă, în condițiile în care România are 13,5 milioane de hectare de teren arabil. Acesta a amintit că ucrainenii nu plătesc taxe și impozite pe marfa expediată, generând o concurență neloială față de fermierii români. În acest context, parlamentarul a reiterat solicitarea către Guvern de a acționa pentru a proteja interesele fermierilor români și pentru a asigura viitorul durabil al sectorului agricol în țara noastră.
„Îndemn Guvernul să ia măsuri pentru a proteja producția agricolă autohtonă și a susține fermierii din țara noastră! Spre exemplu, din cauza restricțiilor impuse de Polonia importurilor agricole din Ucraina, Polonia a încetat să mai fie cel mai mare importator de produse agricole din Ucraina, reducând cu o treime importurile din Ucraina.
România trebuie să urmeze exemplul Poloniei și să-și revizuiască politica de import, încurajând consumul de produse locale.
Este evident că avem o resursă considerabilă pentru a susține și dezvolta producția agricolă locală, iar o gestionare eficientă a acestor terenuri poate contribui semnificativ la independența alimentară și prosperitatea țării noastre.
Autoritățile de resort ar trebui să se implice în promovarea și protejarea producției din România dezvoltând programe eficiente pentru fermierii români și încurajând cetățenii să prefere produsele locale în fața celor importate. Astfel, putem echilibra această discrepanță și asigura stabilitatea economică a agriculturii românești.
Să luăm aminte la acest semnal de alarmă! Solicit Guvernului să acționeze acum pentru a proteja interesele fermierilor români și pentru a asigura viitorul durabil al sectorului agricol în țara noastră!”, a mai transmis deputatul Gheba.