Cursurile pentru Adolescenți organizate de Atelierele ILBAH reprezintă o oportunitate de dezvoltare profesională, experiența care îi ajută pe tineri să își găsească un hobby, pe care să îl transforme ulterior într-o meserie.
Design, Modă, Cooking, Grafică, Programare, Business, Management, Antreprenoriat, sau chiar Beauty sunt doar o parte din domeniile în care trainerii Atelierele ILBAH vor ghida pașii cursanților, pentru a deprinde secretele unei meserii de interes. Sub îndrumare profesională își vor descoperi abilitățile, și vor învăța cum să le exploateze.
Cursurile de Design, Modă, Cooking, Grafica, Programare, Business, Management, Antreprenoriat, Beauty sunt destinate tinerilor care doresc să își implinească pasiunile, să descopere pasiuni noi, într-un mediu prietenos.
Persoane cu valori comune vor împărtăși o experiență de cunoaștere și autocunoaștere la Atelierele ILBAH! În cadrul cursurilor vor fi abordate teme care acoperă noțiunile de bază.