Distribuie acest articol!
Eşecul din Afganistan trebuia recunoscut mai demult, însă acum este important să se tragă învăţăminte din această situaţie şi astfel de greşeli să nu mai fie repetate, este de părere fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, informează RIA Novosti, potrivit Agerpres.
“Aceasta (intervenţia militară în Afganistan) a fost de la bun început o iniţiativă nefericită, chiar dacă la început Rusia a susţinut-o. La fel ca în cazul multor asemenea proiecte, la baza lui a stat exagerarea ameninţării şi nişte obiective geopolitice nu tocmai clare. La aceasta s-au adăugat tentativele nerealiste de democratizare a unei societăţi multi-tribale”, a subliniat fostul lider sovietic pentru agenţia de presă rusă.
Retragerea trupelor sovietice din Afganistan începuse în urmă cu peste 30 de ani la iniţiativa lui Gorbaciov, care considera prezenţa Uniunii Sovietice în Afganistan o eroare politică. Într-un interviu mai vechi pentru RIA Novosti, Gorbaciov a spus că decizia privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan a fost luată după numeroase dezbateri, această decizie fiind susţinută şi de conducerea politică şi de cea militară a Uniunii Sovietice, dar mai ales de popor.
Uniunea Sovietică şi-a încheiat retragerea trupelor din Afganistan pe 15 februarie 1989. Retragere a însemnat o înfrângere umilitoare pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic.
Foarte nepopulară, invazia în Afganistan a fost condamnată oficial de URSS în 1989 în plin “glasnost”, politica de transparenţă a lui Mihail Gorbaciov, dar această viziune este pusă în prezent sub semnul îndoielii în Rusia, sub influenţa veteranilor care au luptat în Afganistan.
În 2015, preşedintele Vladimir Putin, care de 20 de ani promovează o viziune patriotică asupra istoriei în numele unităţii naţionale, a justificat invazia ce urmărea, potrivit lui, “să răspundă la ameninţări reale” împotriva Uniunii Sovietice, recunoscând în acelaşi timp o “mulţime de greşeli”.
Distribuie acest articol!