Cum sunt anulate drepturile și libertățile femeilor din Afganistan. „Simt că sunt pe cale să îmi pierd identitatea”

Pe măsură ce oraș după oraș a cedat în fața talibanilor, iar duminică, capitala Kabul a fost cucerită de forțele insurgente, femeile din Afganistan au început să se teamă din ce în ce mai mult că libertățile câștigate în 2001 vor fi anulate. Liderii talibani au declarat că vor respecta drepturile femeilor, iar politica noii conduceri a țării va fi ca „femeile să aibă acces la educație și la muncă”, însă realitățile din orașele cucerite de talibani și poveștile tulburătoare ale femeilor afgane evidențiază faptul că drepturile și libertățile femeilor sunt trecute prin filtrul politicii noului „Emirat Islamic al Afganistanului” și anulate acolo unde acestea nu sunt în acord cu viziunea noilor conducători. 

Pe măsură ce frica în rândul femeilor din Kabul a crescut, prețurile la mai multe articole de vestimentație destinate acestora au crescut și ele. Într-o piață din orașul Kabul, Aref, o localnică care deține un magazin mixt de haine și burqa, susține că înainte de asaltul talibanilor în toată țara, majoritatea clientelor sale proveneau din alte provincii. „Acum femeile din interiorul orașului se pregătesc pentru ceea ce urmează să se întâmple după instaurarea controlului talibanilor în vârful statului și cumpără tot mai multe burqa”, a declarat Aref, potrivit unui reportaj realizat de The Guardian. 

Una dintre aceste femei este Aaila, care a fost surprinsă negociind cu un alt negustor achiziționarea unei burqa după ce prețurile acestor articole de îmbrăcăminte purtată de femei în unele tradiții islamice pentru a acoperi trupurile lor în locurile publice a crescut. „Anul trecut aceste burqa costau în jur de două lire. Acum comerciantul încearcă să mi le vândă cu 20 de lire”, spune Aaila.

Burqa și simbolul libertății femeilor afgane

Timp de decenii, burqa afgană tradițională, vândută în cea mai mare parte în nuanțe de albastru,

 » sursa: www.digi24.ro