Primăria a tăiat din banii pentru organizarea de evenimente, a îngheţat salariile angajaţilor şi a oprit acordarea voucherelor de vacanţă. Aproape tot al doilea leu din banii oraşului va fi cheltuit anul acesta pe lucrări.
„Vom avea un buget axat pe investiţii. Jumătate din banii oraşului vor fi alocaţi pentru dezvoltare”, anunţă primarul Florin Birta.
Un buget record
În plină criză pandemică, în Oradea se anunţă cel mai mare buget şi cele mai mari investiţii. „Bugetul oraşului se ridică la 2,1 miliarde lei, din care 1 miliard va merge pe dezvoltare”, spune Florin Birta (foto). Potrivit proiectului de buget intrat în dezbatere publică vinerea trecută, anul acesta municipalitatea vizează venituri de 2,1 miliarde lei, în creştere faţă de previziunile de 1,78 miliarde lei de anul trecut şi mult peste cele de 1,3 miliarde lei din 2019 sau „numai” 1 miliard de lei din 2018.
Cifrele sunt mari şi pentru că, spre deosebire de alte municipii reşedinţă de judeţ, Oradea şi-a asumat nu doar administrarea Spitalului Municipal, ci şi pe a celui Judeţean, fapt care face să treacă prin conturile oraşului nu mai puţin de 693,68 milioane lei. „Este cel mai mare buget de până acum”, spune primarul.
În calea banilor…
Concret, municipalitatea mizează pe creşterea de patru ori a fondurilor europene atrase, de la 90 milioane lei anul trecut la 370 milioane lei anul acesta. La această sumă se adaugă cofinanţările de 160 milioane lei ce urmează să fie alocate de la bugetul de stat, ceea ce ridică totalul la 530 milioane lei. Totodată, estimează şi o creştere a veniturilor proprii cu 16%, până la 521 milioane lei, şi o majorare cu 5% a încasărilor din impozitul pe venit.
„Pentru 2021 am estimat încasări de 248,7 milioane lei,