Pompierii din Bârlad au intervenit vineri la un bloc din oraș, unde doi copii de doi ani au rămas blocați într-un apartament situat la etajul patru.
Potrivit ISU Vaslui, pompierii din Bârlad au intervenit cu două autospeciale, între care și o autoscară de lucru la înălțime, pentru deblocarea a doi copii dintr-un apartament.
La sosirea echipajelor de intervenție, în apartament se aflau cei doi copii în vârstă de doi ani, iar părinții erau agitați în exteriorul locuinței.
Din cauza unor autoturisme amplasate necorespunzător, dar și a unor arbori netoaletați, autoscara nu a putut fi ridicată până la etajul patru.
Pompierii au reușit însă să între în apartament prin forțarea ușii, iar copiii au ajuns la părinții lor.
Editor : D.C.