Un stat care nu respectă principiile de drept şi care nu pune semn de egalitate între cetăţenii ţării nu poate fi un stat funcţional şi asta se vede.
Bătălia politică este una dura şi partidele politice folosesc tot arsenalul pus la dispoziţie, inclusiv relaţiile existente în diverse instituţii ale statului român.
Alianţa pentru Unirea Românilor, AUR, este singurul partid politic extraparlamentar care a depus liste complete de candidaturi în toate circumscripţiile din România. La acest moment AUR are peste 600 de candidaţi înscrişi în cursa electorală, mai mulţi chiar decât PSD sau PNL.
În două judeţe însă candidaturile depuse de către AUR au întâmpinat probleme.
În mod nejustificat la Harghita s-au imputat chestiuni de formă cu privire la documentaţiile depuse şi listele au fost respinse iniţial, pentru ca o hotărâre judecătorească să înlăture această nedreptate.
La Prahova lista de candidaţi a AUR pentru Senat a fost respinsă pe motiv că nici o persoană de sex feminin nu a fost inclusă pe listă. În situaţii similare s-au aflat USR la Bistriţa Năsăud (378/F/2020), UDMR pe circumscripţia 43 “diaspora” şi Pro România la Olt (1809/104/2020). În cazul altor circumscripţii electorale liste numai cu persoane de acelaşi sex au fost admise direct de către circumscripţii.