Cea de-a şaptea ediţie a festivalului Untold, organizat în Cluj-Napoca, s-a încheiat luni dimineaţa. Pe parcursul celor patru zile de petrecere 143 de persoane au fost prinse de autorităţi cu droguri.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca a precizat, la finalul Untold, că unul dintre obiectivele principale ale echipajelor MAI prezente la festival a fost identificarea persoanelor care au consumat ori au încercat să vândă substanţe interzise, scrie site-ul Stirileprotv.ro.
„În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 143 persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere”, se arată într-un comunicat transmis de jandarmi, mai scrie sursa citată.
De asemenea, peste 1.500 de petrecăreţi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre acestea, 229 de persoane au avut traumatisme diverse (escortaţii, contuzii, suspiciuni de fracturi), 218 au acuzat dureri digestive, 159 dureri de cap şi de picioare, iar alte 957 cazuri cu afecţiuni medicale diverse (probleme cardiace, reacţii alergice).
Dintre aceştia un total de 35 de persoane au ajuns la spital, între care s-au numărat şi cinci copii.
Pe scena uriaşă amenajată la Cluj Arena au fost invitaţi artişti cu renume mondial ca Steve Aoki, Manuel Riva, Dimitri Vegas & Like Mike, Kygo, David Guetta, J Bsalvin şi ATB.