Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit vineri seară despre actualul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, și apartenența sa în trecut la Asociația „Marea Lojă Națională din România” și la Asociația de Administrare a Ritului Scoțian. „Mai întâi am aflat că nu există doar covrigi de Buzău, există și masoni scoțieni de Buzău”, a spus CTP, la Digi24.
Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Domnul ministru de Finanțe a avut o conferință de presă astăzi anunțând rectificarea bugetară. L-a atacat pe domnul Nicușor Dan, printre altele.
Cristian Tudor Popescu: „Vă spun cum au ajuns informațiile la mine, secvențial. Mai întâi am aflat că nu există doar covrigi de Buzău, există și masoni scoțieni de Buzău, cum este domnul acesta, Câciu. Foarte frumos. Și masonii și covrigii pot să fie niște valori foarte folositoare.
Am avut un episod acum niște ani în urmă. Au venit la mine doi «masconi» din ăștia, cum le spunea pe vremea lui Ceaușescu, când discutau organele despre diverse aspecte cu «trascedentalii» și cu «masconii». Au venit doi inși, parcă-i văz cu ochiul minții. Unul era mai înăltuț și cu o coadă căruntă, strânsă pe ceafă, și celălalt mic și agitat. Au venit la mine la birou, eram la Adevărul atunci. S-au cerut acolo.
«Da domle’, poftiți. – Noi suntem de la masoni. – Cu ce vă pot fi de folos? – Trebuie neapărat ca dumneavoastră să intrați în masonerie, pentru că puteți să faceți foarte mult bine acestui popor și acestei țări intrând în masonerie. – Da, înțeleg ce pot să fac eu, dar masoneria ce poate să facă? De ce să intru în ea? Acum sunt afară. De ce să mă bag în ea? Ca să ce? Poate să scrie masoneria în locul meu articole?