Crăiasa „oglinzilor”: Crăciuniţa BIHOREANULUI este în acest an Loredana Corchiş, una dintre cele mai apreciate jurnaliste TV (FOTO / VIDEO)

Prezentatoare TV, realizatoare de emisiuni, juristă, soţie, mamă, deţinătoare a unui zâmbet mereu cald şi, la provocarea BIHOREANULUI, Crăciuniţă…

Fascinată de avocaţii din filme, Loredana – pe atunci o tânără olimpică – a mers la Facultatea de Drept din Oradea, unde a învăţat pe brânci. Pentru a descoperi cum să-şi stăpânească emoţiile înaintea unor examene ce se anunţau crunte, şi-a găsit un job în televiziune, de care s-a îndrăgostit imediat. 15 ani mai târziu se declară fericită că a păşit, fie şi oarecum întâmplător, pe această cale, deşi o poartă sute de kilometri în fiecare săptămână…

Pusă pe fapte mari 

Vine din Beiuş – loc cu oameni mândri şi ambiţioşi – şi de mică a ştiut că vrea să ajungă cineva. Loredana Sotir, cum o chema de fată, a studiat la Colegiul Naţional Samuil Vulcan în clasa de matematică-informatică, deşi avea o pasiune mai degrabă pentru disciplinele umane, fiind olimpică la limba română. „Clasa de mate-info era cea mai puternică, iar spiritul meu competitiv m-a făcut să aplic pentru ea”, îşi aminteşte Loredana, acum în vârstă de 35 de ani. 

A fost mereu sârguincioasă şi pusă pe învăţat, cu toate că nimeni n-a presat-o. „Nu mi-a lipsit mai nimic, dar vin dintr-un mediu modest. Cred că astfel de copii vor să-şi depăşească condiţia socială şi eu una m-am visat într-o poziţie de leadership…”, se destăinuie ea. 

În liceu, o perioadă destul de scurtă, a cochetat şi cu modellingul, căci frumuseţea nu-i lipseşte, ba dimpotrivă, obţinând şi un contract important în Kuweit, unde a prezentat bijuterii luxoase ale casei Chopard. „A fost o experienţă interesantă, dar nu era de mine pe termen lung”, spune ea. Când a venit vremea să aleagă, a ales Facultatea de Drept, stabilindu-se în Oradea. Cum şi-a ales specializarea?

 » sursa: ebihoreanul.ro