Copilașul prematur de la Suceava care a murit a doua zi după botez nu a decedat din cauza afundării ci a multiplelor suferințe pe care le avea. Raportul medico-legal confirmă ActiveNews: pneumonie interstițială complicată cu bronhopneumonie severă

Raportul medico-legal privind băiatul în vârstă de 6 săptămâni intrat în
stop cardio-respirator în timpul slujbei de botez de la Biserica „Sf.
Constantin și Elena” din cartierul Zamca al municipiului Suceava a fost
finalizat iar concluziile sunt favorabile preotului Alexandru
Mazarache, informează Monitorul de Suceava. Raportul medico-legal al necropsiei efectuate asupra micuțului Iustin,
pruncul din Suceava care a murit a doua zi după botez, arată că moartea sa a avut cu totul alte cauze față de cele susținute de presa anticreștină. Preotul din Suceava cercetat pentru decesul unui bebeluș după botez este nevinovat, transmite și AlephNews.

În raportul semnat de medicii legiști Lăcrămioara Bălan și
Alina-Emilia Horecica se trag concluzii legate de moartea bebelușului. Concret,
moartea s-ar fi datorat insuficienței cardio-respiratorii acute
consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul
pneumoniei interstițiale, complicată în evoluție cu bronhopneumonie
severă la un nou născut prematur, scrie Monitorul de Suceava.

Concluzia este că
afecțiunile pe care le prezenta copilul, respectiv pneumonie interstițială, cel
mai probabil de etiologie virală, complicată în evoluție cu
bronhopneumonie formă severă, prin gravitatea lor, au fost sigur și
direct letale.

Medicii legiști din Suceava au transmis familei micuțului Iustin raportul medico-legal întocmit în urma necropsiei. Aceștia afirmă că moartea copilului a fost non-violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii pe fondul unei pneumonii interstițiale, precizând că pruncul era născut prematur.

Tragedia a avut loc la finele lui ianuarie, în biserica „Sf. Constantin și Elena” din Suceava. Duminică, 31 ianuarie, bebelușul Iustin a ajuns în stare critică la Spitalul Județean Suceava, imediat după slujba de botez oficiată de preotul bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din Suceava. Băiețelul a murit a doua zi, iar tatăl copilului susține că preotul ar fi provocat tragedia.

Medicul urgentist care a făcut manevrele de resuscitare asupra copilului declara că i-a scos din plămâni 110 ml de lichid de lăptos, amintește Adevărul de Suceava. Însă acesta nu putea proveni din cristelniță în cele 3 secunde de cufundare, după cum a demonstrat în exclusivitate ActiveNews cu filmări de la botez. În plus, copilul fusese alăptat înainte. Mai mult, surse din cadrul anchetei au declarat tot în exclusivitate pentru ActiveNews că afirmația inițială a medicului SMURD nu se susține iar acesta a dat înapoi, afirmând că „a fost o aproximație” a sa.

Înregistrările video obținute de ActiveNews din timpul botezului bebelușului Iustin arată că micuțul a plâns și înainte și după ce a fost scufundat în cristelniță de către părintele Alexandru Mazarache, un preot cu multă experiență. În timp ce este cufundat în apă, preotul îl ține cu fața în sus, și îi
acoperă cu mâna atât nasul, cât și gura, după cum boteza și marele și sfîntul duhovnic de la Mănăstirea Antim, Părintele Sofian Boghiu.

Părintele Alexandru îi descoperă căile respiratorii de fiecare dată când scoate
copilul la suprafață.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro