Copil de şase ani împuşcat şi ucis după o dispută între automobilişti pe o autostradă din California

Un băieţel de 6 ani a fost împuşcat şi ucis vineri pe o autostradă din California, după o dispută între mama sa şi un alt automobilist, a relatat presa locală, conform AFP, citată de Agerpres.

Sursa foto: (c) Captură www.abc7.com

Mama băiatului, Aiden Leos, îşi ducea fiul la o şcoală în Orange, la câţiva zeci de kilometri sud-vest de Los Angeles, când a fost depăşită de un vehicul. S-ar fi făcut un schimb de gesturi, iar unul dintre cei doi automobilişti din cealaltă maşină a tras în direcţia maşinii mamei, nimerindu-l pe fiul acesteia, care stătea într-un scaun pentru copii. Băiatul a spus: ”Mami, mă doare burta”, a declarat sora lui Aiden Leos, Alexis Cloonan, pentru postul local de televiziune Fox 11.

Panicată, mama a tras pe dreapta, şi-a luat fiul în braţe şi a văzut că sângera. Copilul a fost transportat la spital şi a murit din cauza rănilor suferite.

Acesta a fost un „act izolat de violenţă rutieră”, a declarat pentru Los Angeles Times Florentino Olivera, din cadrul poliţiei rutiere din California. Cei doi automobilişti sunt în continuare căutaţi de poliţie.

Armele de foc sunt foarte răspândite în Statele Unite, iar copiii, uneori foarte mici, sunt victime regulate. O femeie şi fiul ei în vârstă de 5 ani au fost împuşcaţi marţi, în Washington, după ce i-au cerut unui bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică să încetinească. Ambele victime au supravieţuit.

De la începutul anului, 119 copii cu vârsta sub 11 ani au fost ucişi de focuri de armă în Statele Unite, iar 274 au fost răniţi, potrivit Gun Violence Archive.

 » sursa: www.replicaonline.ro