Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța au avut loc trei accidente distincte între km 172 și 183. Astfel, la kilometrul 181 au fost implicate 2 autovehicule, 4 persoane suferind leziuni grave, primind îngrijiri medicale. 500 de metri mai departe un alt accident s-a produs, cu 5 autovehicule implicate, soldat cu 2 răniți. La kilometrul 183 s-a produs un carambol care a dus la accidentarea a 35 de mașini și la rănirea a cinci minori.
Foto: Cosmin Nicolae/Facebook
„Avem trei puncte unde sunt mașini accidentate, între km 172 și 183. Numărul mașinilor accidentate depășește 40. Astea sunt date preliminare. Un elicopter de la Galați va ateriza acolo, până acum nu a permis ceața. 14 persoane au fost evaluate medical, vreo 3 au fost transportate la spital. este o intervenție în curs, în dinamică. Sunt și copii, multe mașini aveau copii, oamenii mergeau în concediu”, a declarat Raed Arafat.
La fața locului au acționat 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil. Ambulanțele au preluat 22 victime pe care le-au dus la spital.
Foto: Cosmin Nicolae/Facebook
Traficul rutier este deviat pe nodul rutier de la km. 160, loc. Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar. Pentru a se evita aglomerația de pe pe autostrada A2 București-Constanța, autoritățile recomandă să se circule și pe ruta alternativa București – DN3 – Constanța.
„Au fost evaluate 140-150 de persoane. Asta nu înseamnă că toate au necesitat îngrijiri medicale. Peste 14 persoane au fost transportate la spitale, printre care și copii. Imediat colegii vor muta toate autoturismele implicate pe banda de urgență,