Companiile aeriene vor să cântărească la îmbarcare călătorii pentru a stopa obezitatea

Obezitatea a devenit cauza principală a deceselor în Statele Unite. Din 1971 până în 2000 rată obezității a crescut de la 14,5% la 30,9%. În prezent, peste 70 milioane de adulți americani suferă de obezitate, iar 99 milioane sunt supraponderali. Stilul de viață sedentar joacă un rol semnificativ în obezitate, la fel și consumul de fast-food, așa că autoritățile își doresc să ia măsuri în această privință apelând la ajutorul companiilor aeriene, întrucât americanii călătoresc frecvent cu avionul. Astfel, pasagerii ar putea fi nevoiți să urce pe cântar înainte de îmbarcare, potrivit Federal Aviation Administration.

mai multi oameni in aeroport

Companiile de zbor ar putea începe să-și cântărească pasagerii

Companiile aeriene americane ar putea începe să își cântărească pasagerii, iar cei care refuză să se urce pe cântar sau să își dezvăluie greutatea vor avea de ales între anularea călătoriei sau zborul cu o altă companie. Informațiile cu privire la greutatea pasagerilor ar urma să fie colectate discret și vor fi protejate conform legii GDPR.

Citește și: Obezitatea se moștenește: „ciugulitul” între mese și mâncatul emoțional sunt parte din gena familiei

Potrivit AirInsightGroup, companiile aeriene ar putea fi nevoite să efectueze sondaje pentru a putea fi stabilite valorile în care ar trebui să se încadreze greutatea unui pasager, cu tot cu bagaj de mână. În prezent, greutatea medie a unui pasager adult+bagaj de mână admisă este de la 86 kg vara și 88 kg iarna. În funcție de sex, femeile se pot îmbarca dacă, împreună cu bagajul de mână, nu cântăresc peste 81 kg vara și peste 83 kg iarna, iar bărbații dacă nu depășesc la 90,7 kg vara și 93 kg iarna.

Ideea cantaririi pasagerilor nu este una nouă, însă până acum nu a fost adoptată de nicio companie aeriană.

 » sursa: qbebe.ro