Clubul Fermierilor Români propune includerea în Planul Naţional Strategic (PNS), în eco-scheme, a unei sub-diviziuni aplicabile pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă cu potenţial agricol scăzut, în valoare de 30 de euro/hectar, informează un comunicat al organizaţiei, scrie Agerpres.
Zonele vizate sunt: Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (judeţele Dolj şi Olt).
„În urma consultării cu fermierii membri, în cadrul eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, Clubul Fermierilor Români propune includerea unei Sub-diviziuni aplicabile pentru zonele cu alte constrângeri, precum secetă şi arşiţă, în zonele cu potenţial scăzut şi mediu pentru practica agricolă (conform Studiu ICPA privind potenţialul agricol) din Dobrogea (jud. Tulcea, Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (jud. Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (jud. Dolj, Olt), în contextul în care nu există posibilitatea utilizării unor sisteme de irigaţii. Propunerea Clubului este ca valoarea Sub-diviziunii Eco-schemei să fie de 30 de euro/hectar (cumulată la eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”)”, se menţionează în comunicat.
Faptul că fermierii din aceste zone realizează afaceri agricole la limita profitabilităţii şi nu pot avea acces la alte intervenţii, precum Sprijinul Cuplat Vegetal, din cauza efectului multi-anual al secetei şi arşiţei, concomitent cu o diminuare a subvenţiei, va conduce în timp la falimentul acestor activităţi economice şi, prin urmare, la lipsa realizării unui echilibru socio-economic la nivel naţional (depopularea zonelor, renunţarea la activităţile agricole, instalarea unor efecte de mediu agresive, nefavorabile agriculturii, precum accentuarea procesului de deşertificare), susţin reprezentanţii Clubului Fermierilor Români.
Potrivit sursei citate, această intervenţie, prin Sub-diviziunea de Eco-schemă propusă, este în acord cu recomandările Comisiei Europene prin reforma PAC, conform căreia acţiunea acesteia trebuie să aibă o dimensiune regională şi specifică,