Pe plan intern, crizele majore – statală, economică și sanitară, vor face ravagii în 2022, prevede copreședintele AUR Claudiu Târziu, care a lansat un avertisment către prim-ministrul Nicolae Ciucă. În momentul de față, traversăm cea mai grea perioadă de la terminarea Războiului Rece, dificultățile fiind generate de crizelor politice și economice mondiale, însoțite de pericolul unui război în apropierea granițelor noastre. În acest context, Târziu atrage atenția asupra situației grave de la Ministerul Apărării Naționale, mai exact la Direcția Informații Militare. Este Armata Română pregătită să apere țara?
„În afara militarilor în activitate, cei în rezervă constituie o importantă bază în caz de conflict armat și de mobilizare. Potrivit legislației, Centrele Militare Zonale și Centrele Militare Județene trebuie să fie pregătite pentru o eventuală mobilizare a rezervei militare și trebuie să se constituie rezerva de mobilizare, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război. Armata Română și Agenția Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale este pregătită și dotată pentru a-și îndeplini în totalitate și operatic misiunea de apărare a țării?”, l-a întrebat co-președintele AUR Claudiu Târziu pe Nicolae Ciucă.
Agenția Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPSPS) este organismul mandatat prin lege cu atribuții specifice în pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.
Statul român nu are o structură militară puternică, similară cu cea a statelor vestice, cu tot ceea ce înseamnă ea, implicit la structura cultural-identitară care este în același timp o armă în sine, cât și o condiție necesară și suficientă pentru a avea o conducere politică capabilă să creeze o Armată.