ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Guvernul pregătește desființarea CFR Călători și înlocuirea
acestuia cu operatori feroviari din afara țării, atrag atenția
sindicatele din sector. Regulamentul UE prevede liberalizarea pieței de
transport feroviar de călători din decembrie 2022 pentru țările care nu
au încheiat contracte de servicii publice, lucru care ar fi catastrofal
pentru România, pentru că prețurile biletelor ar exploda, iar rutele
trenurilor vor fi reduse cu 70%.
Începând cu luna decembrie 2022, dacă nu se semnează contracte de
prestări servicii pe 10 ani, prin hotărâre de guvern și publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până la sfârșitul lunii noiembrie,
se trece la liberalizarea transportului feroviar de călători,
avertizează Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor
Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).
„Practic, între decembrie 2022 și decembrie 2023 va fi un an de
tranziție, în care se vor face licitații, iar din decembrie 2023 se va
trece la liberalizarea completă, iar CFR Călători și operatorii
feroviari din România vor dispărea. Spun că vor dispărea pentru că nici
nu vor avea cum să participe la licitație, din cauza locomotivelor și
trenurilor vechi, cu reviziile mari scadente. Noi am avut cu
autoritățile un război total în 2019 pentru aceste contracte, pe care
le-au încheiat pe o perioadă de 4 ani, în ideea că data limită până la
care mai poți încheia contracte de servicii publice la transportul de
călători pe calea ferată, impusă de Regulamentul UE, este sfârșitul lui
noiembrie 2022. Până atunci poți încheia contract pe maximum 10 ani”,
ne-a declarat Rodrigo Maxim, președintele FSTFR. Potrivit
Regulamentului European, statele UE care au contracte de servicii
publice în vigoare vor trece la liberalizarea completă nu mai târziu de
2032. Tocmai de aceea sindicaliștii de la CFR Călători cer contracte de
prestări servicii publice pe 10 ani, din decembrie 2022 până în
decembrie 2032, pentru a li se da posibilitatea corectă operatorilor de
servicii feroviare să poată să achiziționeze trenuri noi, în afara de
cele care vor fi luate pe fonduri europene, care sunt prea puține.
”Acest contract de prestări servicii publice pe 10 ani le va da
posibilitatea să ne ducem la bănci să facem împrumuturi pentru a cumpăra
material rulant nou, astfel ca, după 10 ani, să poată concura cu
operatorii străini care vor participa la licitații”, ne spune
președintele FSTFR, Rodrigo Maxim.
Circulație, doar pe trei coridoare
Liberalizarea transportului feroviar de călători nu s-a făcut nici în
Germania, nici în Franța, susțin sindicaliștii CFR Călători, care au
anunțat deja proteste la Ambasada Germaniei, Ambasada Franței și la
Reprezentanța Comisiei Europene la București.