Ciucă al lor – CRITICII.RO

În ropote de aplauze Ciucă al lor a fost ales și președinte al liberalilor, așa-i la noi, nu există diviziunea muncii în politică. De ceva vreme încoace vorbim de statul paralel, de aranjamente și înțelegeri de care lumea nu prea are habar sau cel puțin nu în profunzime. Mimăm o democrație pe hârtie dar în realitate politica la vârf nu e decât o mare înțelegere între potentați care nu are legătură cu politica locală sau cea din interiorul partidelor politice. Personajele sinistre au nevoie de vehicule care să le asigure ascensiunea la vârful piuterii și iată PNL este un astfel de partid de sistem. Sloganul liberal “ Prin noi înșine” nu mai este de actualitate, partidul cu pretenții de rădăcini istorice fiind condus în ultimii zece ani de figuri atrase în partid cu derogare de la statutul de liberal. Fie că vorbim de neamțul Iohanis, de jurnalistul Rareș Bogdan , aventurierul Florin Catu sau mai nou liberalizatul Ciucă toți au la baza mercantilismul liberalilor. Tonul a fost dat de un mare pretins liberal, Crin Antonescu care închinat partidul social democraților luind obolul candidaților la celebrele alegeri în formulă uselistă. Congresele cu miză prestabilită nu sunt decât tribune în care o serie de personaje se disculpă jalnic față de alegătorii care cred cu adevărat în valorile dreptei liberale. Fie că vorbim de formarea USL sau de militarizarea PNL scuza a fost aceeași: pericolul ipotetic care pândește România de după colțul viitorului apropiat. Urmarea previzibilă constant nu putea fi decât o măsluire a realității pentru a face parte cu orice preț din anturajul guvernării, hotărâte după cum este tot mai vizibil din culise și nu prin alegeri democratice. Rămâne de văzută cât vă rezista acest Ciucă al nostru la presiunea de împărțire clientelară a banului public prin tot felul de programe și canale mai puțin vizibile. Poate face parte dintr-un plan periculos de militarizare a guvernării raportat la situația conflictului din estul României? Poate. Dacă adaugăm și miile de rezerviști pensionați în floarea vârstei din sistemul de forță al apărării, serviciilor secrete, poliției și jandarmeriei care mobilează pe bani grei zona decizională din instituțiile statului, atunci chiar putem crede că este un plan. Democrația româneasca este, după cum se vede cu ochiul liber cât se poate de declarativă, nu prea se afla în exercițiul funcțiunii cum s-ar spune. Am fi tentați, ca semn de bună credință , să admitem că vă cobora milităria din pod în aparatul sistemului bugetar și să aplaudăm frenetic venirea la butoane a unui commandant de oști. Din păcate, deocamdată nu a demonstrat decât ce dibaci a fost în a păcăli sistemul de valori: cariera îndoielnică și rubedenii înfipte sinecuristic în solda armatei, singura bătălie reală parese a fi cea pe care o duce pentru a închide gura ziaristei care a demonstrat plagiatul tezei de doctorat.Așa că: Hai sictir fariseilor!

Andrei Ignat

 » vezi mai mult pe www.CRITICII.ro