Distribuie acest articol!
Premierul Florin Cîţu a afirmat că şi-a propus reforma companiilor statului, reducerea risipei, eliminarea furtului din banul public, precizând că România va avea o lege a salarizării care va lega performanţa de venit şi o lege a pensiilor care va fi sustenabilă şi peste 15, menţionând că aceste lucruri sunt cuprinse în PNRR.
Până în acest moment guvernul faliment s-a făcut remarcat doar prin PCR, pile, cunoștințe, relații, prin numirile făcute în funcțiile de conducere în cadrul companiilor de stat. Cîțu ne i-a de proști și a început manipularea clasică cu PNL și PSD care au furat în trecut, dar ei reformează și fac curățenie. Această placă ne este servită de 31 de ani de PNL și PSD de când jefuiesc țara prin rotație.
„Acolo scria excesiv, era vorba de motivaţii excesive. Pentru a şti exact la ce ne referim trebuie să facem o analiză să identificăm care sunt excesivee, aceşti stimuli care sunt peste medie şi apoi vom lua o decizie, acolo punem direcţia în care vrea să meargă această economie”, a precizat premierul.
Furtul din banul public este sport național practicat de PSD și PNL, iar banii împrumutați de la UE prin PNNR îi vor fura împreună, iar noi românii vom fi buni de plată.
„Nu e nimic nou. Vom reforma companiile statului, vom reduce risipa, vom elimina furtul din banul public care a fost practicat ani de zile de PSD, vom avea o lege salarizării care va lega performanţa de venit, vom avea o lege a pensiilor care va fi sustenabilă şi peste 15 ani. Toate acestea sunt lucruri pe care le-am anunţat şi le-am pus în strategia fiscala bugetară în Planul de Convergenţă şi sunt şi în PNRR. Sunt lucruri pe care mi le-am asumat public şi mi le voi asuma de fiecare dată. Dacă înţelegem sau dacă vrem să depăşim această perioadă de 30 de ani în care România a rămas cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană trebuie să facem aceste reforme. Nu le facem că ne spune o instituţie internaţională sau alta, le facem pentru că aşa este bine pentru România”, a transmis Florin Cîţu.
Distribuie acest articol!