Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a declarat miercuri, la Horezu, în judeţul Vâlcea, că măsurile luate de ultimele două guverne liberale au permis existența resurselor necesare pentru a susţine facturile românilor în această iarnă şi pentru a creşte pensiile şi salariile.
Liderul PNL, care a participat la ceremonia de comemorare a 88 de ani de la moartea marelui om politic liberal Ion Gheorghe Duca, a subliniat că „atunci când conduci România după principii liberale nu poţi să aduci decât progres cetăţenilor”.
„Astăzi, sunt aici ca liberal, nu ca membru de partid sau preşedinte al PNL, ci ca un om care crede în liberalism, pentru că, de fapt, despre asta este vorba şi asta a însemnat I. Gh. Duca pentru liberali şi pentru România, şi cred că pentru noi toţi. Ceea ce a împins liberalismul înainte este dat de ceea ce a spus la un moment dat, că liberalismul este acea idee care reprezintă progresul. Asta înseamnă liberalism şi de fiecare dată PNL, când a fost la guvernare, dar şi în opoziţie, a încercat să împingă România înainte. În ultimii doi ani de zile de guvernare liberală, cred că a fost mai clar ca oricând că singura soluţie pentru România de astăzi o reprezintă liberalismul. Toate aceste măsuri pe care le-au luat ultimele două guverne liberale sunt măsuri care au permis ca astăzi, de exemplu, să avem resurse pentru a susţine facturile românilor în această iarnă dificilă, să avem resurse pentru a creşte şi pensiile, şi salariile. Şi, în acelaşi timp, să avem resurse şi să investim fără să dezechilibrăm economia. Asta înseamnă liberalism şi atunci când conduci România după principii liberale nu poţi să aduci decât progres cetăţenilor. Pentru noi, pentru liberali, este încă un moment, astăzi, de a aminti românilor ce înseamnă liberalism şi a reaminti pentru ce ne luptăm”,