Decreștinarea e în vogă în Guvernul României, după cum stă dovadă ora la care a fost fixată întâlnirea de azi dintre reprezentanții cultelor și cei ai Guvernului. Cabinetul lui Florin Cîțu ne-a informat că astăzi, la ora 11.00, chiar în timpul slujbei marii sărbători de Buna Vestire, Guvernul a fixat o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase din
România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte. Întălnirea a avut loc la o zi după ce Angela Merkel și-a retras anunțata decizie de a închide Germania de Paștele catolic, 4 aprilie, urmată apoi și de declarația favorabilă sărbătoririi Sfintelor Paști, formulată de președintele de la Cotroceni, Klaus Iohannis.
Conform informării Guvernului, la convorbiri au participat secretarul
de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Comandante Raed Arafat, secretarul
de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, coordonatorul
campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță,
consilierul prezidențial Sergiu Nistor – Departamentul Cultură,
Culte și Minorități Naționale din cadrul Administrației
Prezidențiale, Secretarul General al Guvernului, Horațiu Gorun, și
Secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.
Imediat după întâlnire, Cîțu a afirmat, potrivit titlului ales de UM Digi TV că „permitem circulația în noaptea de Înviere, preoții să sprijine campania de vaccinare”. Acesta să fie trocul? Și chiar trebuie să ne „permită” el să luăm Sfânta Lumină? Cîțu a susținut că vor fi
modificate restricțiile de circulație pentru ca românii să poată
participa la slujbele de Paște dar, în același timp, el a menționat că a
cerut ajutorul preoților pentru a-i convinge pe credincioși să se
vaccineze împotriva COVID-19.
„În același
timp, am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în
rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea
împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de
populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai
puțini români afectați de virus”, a subliniat Florin Cîțu. Potrivit
aceluiași comunicat al Executivului, premierul și reprezentanții
cultelor religioase și ai Secretariatului de Stat au discutat despre
schimbarea unor reguli – aberante, spunem noi, alături de preoți – ale înmormântărilor pe perioada pandemiei.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Vasile Bănescu, ne-a transmis că discuțiile avute despre subiectul sărbătoririi Sfintelor Paști „indică faptul ca
acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a
tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii,
distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport
propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc).”
Pe 9 martie, de Sfinții Mucenici, Dl. Bănescu afirma cu privire la dezbaterea care se declanșase în presă că „Tema
imaginatelor restricții de Paști de anul acesta este una momentan
ireală, iar cei ce se căznesc să-i confere o artificială consistență,
persoane din Biserică sau din afara ei, au fie un discutabil gust
pentru situații limită și conflictuale majore,