Premierul Florin Cîțu neagă informațiile apărute publicate de Ministerul Finanțelor, pe care l-a condus până în luna decembrie, cu privire la numărul de bugetari angajați anul trecut în România și anunță o anchetă pentru a verifica situația angajărilor realizate de instituțiile statului în anul 2020.
„Nu aveau cum să fie angajați 14.000 de bugetari anul trecut pentru că nu au crescut cheltuielile cu salariile. Am cerut să fie verificată această informație, înainte sa putem să o comentăm”, a declarat Cîțu.
Potrivit unor date publicate de Ministerul de Finanțe, România avea la sfârşitul anului trecut un număr de 1,249 milioane de salariaţi bugetari, angajaţi în instituţii şi autorităţi publice, în condiţiile în care Guvernul a angajat în ultimele două luni din 2020 aproape 9.000 de persoane.
Astfel, la finele lunii octombrie 2020 lucrau la stat 1,240 milioane persoane, iar în noiembrie 1,245 milioane persoane.
Acestea nu au fost singurele angajări realizate de instituţiile statului în cursul anului trecut, în condiţiile în care în octombrie 2019, ultima lună înainte de alegerile prezidenţiale, numărul de salariaţi bugetari era de 1,235 milioane persoane, cu aproape 14.000 mai puţin decât în prezent.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii, cei aproximativ 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă 22% din totalul de 5,62 milioane de salariaţi activi la nivelul întregii economii.
Editor : I.C