Viorel Șeicaru, unul dintre polițiștii Secției 16 din București acuzați de tortură, după ce împreună cu alți colegi au sechestrat și bătut doi tineri, este lider de sindicat. El este cunoscut drept unul dintre cei mai vocali sindicaliști din Poliție și a participat recent la protestele organizate în fața Ministerului de Interne.
Trei agenți de la Secția 16 sunt arestați preventiv, iar alți 5 sunt sub control judiciar după ce au agresat doi tineri care le-au reproșat polițiștilor că nu purtau masca de protecție în timp ce agenții făceau controale de rutină în centrul Capitalei.
Lider de sindicat, participant la proteste
Viorel Șeicaru, unul dintre agenții arestați pentru tortură, lucrează de aproape 20 de ani în Poliție. În ultimii ani a fost angajat la Secția 16 din Sectorul 4. Este cel care reprezintă interesele colegilor agenți în Capitală, pentru că este liderul lor de sindicat în SNAP – Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România, unde deține și funcția de vicepreședinte.
Din această calitate a participat la aproape toate protestele organizate în fața Ministerului de Interne, când polițiștii au cerut bani în plus, pe lângă alte drepturi.
Acum, Viorel Șeicaru se numără printre cei 9 agenți acuzați că au torturat doi tineri în toamna anului trecut.
„Prietenul meu le-a spus de mască, de ce nu poartă mască, după care un polițist în vârstă a adresat injurii. Și eu am adresat. Am fost pus la pământ, mi-au pus cătușele, m-au băgat în mașină, mi-a pulverizat spray paralizant și mi-au închis ușile. După care m-au dus pe câmp. În drum spre câmp eu întrebam unde mă duc, pentru că nu m-au legitimat. Am ajuns pe câmp, am fost dat jos din mașină cu cătușele.