Legea privind combaterea concurenţei neloiale a fost modificată recent, prin ordonanţă de urgenţă, pentru a proteja firmele mici de eventuale abuzuri din partea companiilor mai mari, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Bogdan Chiriţoiu
„Protejarea firmelor mici este un aspect care ne preocupă de mai multă vreme. Iar pandemia şi acum războiul din Ucraina, au arătat, încă o dată, că firmele mici sunt fragile şi că este nevoie de o adaptare a reglementărilor astfel încât ele să fie protejate. Ca urmare, am demarat un proces de modificare şi adaptare a legii concurenţei neloiale, sora mai mică a Legii Concurenţei, pentru a putea interveni şi apăra companiile mai mici de eventuale acţiuni abuzive ale celor mai mari, precum modificări unilaterale ale contractelor, întârzieri la plata facturilor, exploatarea dependenţei de o firma mare. De altfel, modificarea legii concurenţei neloiale a fost introdusă, la propunerea noastră, în obiectivele Programului de Guvernare”, a spus Chiriţoiu, scrie Agerpres.
Acesta a explicat că, din perspectiva regulilor de concurenţă, atenţia Consiliului este îndreptată, în special, asupra comportamentului companiilor foarte mari, astfel încât acestea să nu abuzeze de firmele mici. Zona intermediară, respectiv conduita acelor companii care nu sunt dominante, nu au cote de piaţă de peste 40%, dar sunt suficient de mari pentru a putea crea probleme partenerilor mai mici, nu era acoperită până acum de legislaţia din domeniu.
„Ca urmare, includem în sfera practicilor de concurenţă neloială şi exploatarea poziţiei superioare de negociere a unei companii în raport cu o alta cu care se află într-o relaţie comercială. În aceste cazuri, în care companiile au mai puţin de 40% dintr-o piaţă, vom aplica o logică asemănătoare ca în cazul comportamentelor considerate abuzive de Legea concurenţei: vom declanşa investigaţii, vom face inspecţii, vom cere date şi documente de la orice persoană fizică sau juridică ce ar putea deţine informaţii relevante şi aşa mai departe”,