CET, extremă urgenţă! Termoficare pregăteşte o scumpire fără precedent a gigacaloriei în Oradea 

Orădeni, ni se pregăteşte ceva! Conducerea Termoficare ia în calcul scumpirea cu 15 lei a gigacaloriei în viitorul apropiat, majorare care ar putea urca în iarnă la 80 lei. Societatea trebuie să facă rost de 60 milioane lei din care să cumpere certificatele de emisie de gaze de seră, pe care trebuie să le predea în schimbul poluării produse anul acesta. 

„Suma este de două ori mai mare decât bugetul pentru salarii şi de trei ori peste cel pentru investiţii, şi nu poate fi strânsă din niciun fel de ajustări. Dacă nu vom primi ajutor, va trebui să creştem tarifele”, spune directorul Călin Ungur.

Certificatele „mortale” 

Certificatele de gaze cu efect de seră care au împins la faliment fosta societate Electrocentrale, amendată în 2014 cu 33,4 milioane euro pentru că nu le-a predat la timp, o bagă acum în boală şi pe urmaşa acesteia, Termoficare.

Potrivit Directivei 87/2003 a Comisiei Europene, toţi poluatorii, de la termocentrale la fabrici, sunt obligaţi ca, până la sfârşitul fiecărui an, să declare în Registrul Unic Consolidat al UE (EUTL) cantitatea de gaze cu efect de seră (GES) pe care o produc. Apoi, până la sfârşitul lui aprilie, trebuie să depună în registru câte un certificat pentru fiecare tonă de CO2 emisă în atmosferă. 

Principiul „limitează şi comercializează” favorizează firmele care şi-au redus emisiile de gaze şi au certificate de vândut, taxând poluatorii, care sunt obligaţi să le cumpere. Restanţierii, cum a fost Electrocentrale, sunt amendaţi cu 100 euro pe certificat şi riscă falimentul.

De trei ori mai scumpe! 

În plus, pentru a forţa reducerea emisiei de gaze, cantitatea de certificate eliberate gratuit societăţilor scade treptat, de la 80% din cea produsă de la nivelul anului 2013 la 30% în 2020,

 » sursa: ebihoreanul.ro