Pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților, prețurile solicitate pentru apartamentele date spre închiriere în marile centre universitare tind, în general, să crească încă din luna iulie, spre deosebire de anii anteriori.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă, datele Imobiliare.ro arată că la finalul lunii august 2022, chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări de până în 10% – singura excepție de la „regulă” fiind reprezentată de locuințele din Cluj-Napoca și locuințele cu trei camere din Brașov.
„Chiriile practicate pentru majoritatea segmentelor rezidențiale sunt în continuare mai ieftine decât în 2019, nereușind să recupereze scăderile masive din 2020. Totuși, sub impactul inflației și a creșterii generale de costuri și în contextul unei creșteri ridicate a cererii, ne așteptăm că această toamnă să depășim nivelul de prețuri practicat înaintea pandemiei. Dacă cele mai mari prețuri vor continua să fie în Cluj pentru apartamentele cu 1 și 2 camere, ne așteptăm ca cele mai mari scumpiri să le vedem în Timișoara, deoarece raportul dintre veniturile locuitorilor din Timișoara și nivelul chiriilor este mult mai bun decât în Brașov, Iași sau Constanța”, arată Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
De menționat este că, pe unele segmente de piață, așteptările proprietarilor se situează, în medie, la un nivel similar cu perioada prepandemică. Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri medii solicitate la închirieri, depășind Capitala la prețurile pentru apartamentele cu una și două camere. La polul opus, dintre cele cinci mari centre regionale analizate, Timișoara are cele mai accesibile locuințe disponibile spre închiriere.
De asemenea, cererea pe segmentul chiriilor a crescut considerabil în această vară. Cea mai mare creștere a avut loc în București,