Guvernul României a aprobat luni Hotărârea privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial pentru programul România Atractivă în vederea stabilirii obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice/culturale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Actul normativ stabilește componența Comitetului Interministerial, constituit la nivel de experți, cu rol consultativ, fără personalitate juridică, din care fac parte reprezentanți cu drept de vot din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Culturii și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Investiția nr. 1 din cadrul Componentei 11 Turism și Cultură asigură fondurile necesare pentru restaurarea a 225 de obiective și promovarea a 300 de situri turistice care vor fi incluse în 12 rute culturale. Vorbim despre investiții în turism și în patrimoniul cultural național de peste 100 milioane euro, atât pentru restaurarea obiectivelor, cât și pentru a le face cunoscute și accesibile turiștilor, ceea ce sperăm să aducă un plus de valoare turismului românesc”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene.
În Comitetul Interministerial vor fi cooptați și reprezentanți fără drept de vot din partea Institutului Național al Patrimoniului, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, Uniunii Națională a Consiliilor Județene din România, Asociației Comunelor din România, Asociației Arhitecților Șefi de Județe din România, Ordinului Arhitecților din România, Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Turism, Secretariatului de Stat pentru Culte și Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.
„Comitetul interministerial, înființat prin Hotărârea de Guvern aprobată astăzi, va avea responsabilitatea de a elabora metodologia în vederea selecției obiectivelor care vor beneficia de cele două tipuri de finanțare. Totodată, el va face propunerile atât privind lista indicativă, cât și lista obiectivelor evaluate pentru finanțarea restaurării”, a mai spus ministrul investițiilor și proiectelor europene.
Aprobarea HG-ului va fi urmată imediat de elaborarea regulamentului de organizarea și funcționare al Comitetului și a metodologiei privind selecția obiectivelor și de lansarea unui apel pentru selectarea siturilor care vor face parte din cele 12 rutele culturale incluse în PNRR.