Alexandru Rafila spune că ar fi organizat altfel Ministerul Sănătății, dacă era în locul ministrului Nelu Tătaru, și ar fi înființat un centru operativ, cu atribuții clare în domeniul gestionării crizei provocate de coronavirus. El spune, de asemenea, că ar fi făcut mai puține vizite de lucru în țară.
„În primul rând, aș fi circulat mai puțin prin țară în vizite de lucru. Nu cred că este momentul vizitelor de lucru”, a răspuns Alexandru Rafila la întrebarea Digi24 ce ar fi făcut dacă era în locul ministrului Nelu Tătaru.
În opinia lui Alexandru Rafila, trebuia înființat un centru operativ la nivelul ministerului, în care fiecare să aibă atribuții și răspunderi clare și să se asigure că zona lui are alocate toate resursele necesare. El spune că în momentul de față organigrama ministerului nu prevede aceste lucruri, iar atribuțiile sunt amestecate.
„În momentul de față trebuie făcută la nivelul Ministerului Sănătății – de fapt, am și propus acest lucru în luna aprilie, cred – trebuie făcut un centru operativ cu atribuții foarte clare pentru ministrul Sănătății, secretarii de stat, corelarea acestor persoane, care trebuie să fie în fruntea unor activități, în modul următor: trebuie să am un responsabil pentru sănătatea publică, un responsabil pentru asistența medicală, un responsabil pentru logistică. În fiecare zi trebuie să existe niște ședințe operative de evaluare a situației din teren și o alocare de resurse și de nevoi pentru fiecare dintre județele din țară.
Lucrul ăsta, din păcate, nu se întâmplă, atribuțiile sunt intricate (amestecate – n.r.), organigrama Ministerului Sănătății după modificarea care a avut loc nu cu foarte mult timp în urmă nu prevede – mie mi se pare absolut inexplicabil – nu apare cuvântul sănătate publică. Deci noi avem o urgență majoră de sănătate publică,