Partidul Acțiune și Solidaritate nu a invitat niciun reprezentant al Platformei DA la negocieri privind o eventuală participare la actul guvernării. Fostul vicepreședinte al formațiunii, Igor Munteanu, se arată sceptic…
Categorie: Republica Moldova
Republica Moldova
Armata SUA, instruire medicală pentru salvatorii din Cahul ~ InfoPrut
Elementul de Sprijin Civil Militar al armatei SUA în Moldova în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI au organizat un eveniment de instruire medicală la Cahul,…
Opinie: Rusia nu își dorește doar regiunea transnistreană, ci întreg teritoriul Republicii Moldova
Rusia nu își dorește doar regiunea transnistreană, ci întreg teritoriul Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de mai mulți experți de la Chișinău, care au atenționat că…
Atelierul Auto al Regelui Mihai I al României de la Domeniul Regal Săvârşin din Arad, deschis publicului
Atelierul Auto al Regelui Mihai I al României, amenajat în 1943 la Domeniul Regal Săvârşin din Arad, va fi deschis publicului vineri, obiectivul alăturându-se celorlalte care pot fi vizitate, respectiv…
Lecție de istorie pentru Putin, ținută de la Chișinău: În 1940, Basarabia a fost ocupată de ruși
Partidul Liberal din Moldova a condamnat declarația lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, conform căreia, „în 1940, în componența URSS a intrat o parte a Basarabiei, ocupată de România în…
Poeți din România și R. Moldova, reuniți la Chișinău ~ InfoPrut
Biblioteca Centrală din Chișinău, în colaborare cu Asociația Culturală „Direcția 9” din România, organizează pe 23 iulie un recital poetic într-un format inedit. Evenimentul are scopul de a promova poezia…
Parlamentul European, interesat de tabloul unui pictor din R. Moldova ~ InfoPrut
Un tablou din colecția permanentă a Muzeului Național de Artă al Moldovei este digitalizat în cadrul unei expoziții organizate de Casa Istoriei Europene de la Bruxelles. Muzeul a acordat Parlamentului…
Cu ce gânduri pleacă ambasadorul SUA din Republica Moldova
Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA la Chișinău, a venit cu un mesaj de adio în limba română, înainte de a pleca din Republica Moldova. Astfel, diplomatul s-a declarat onorat să…
78 de ani de la nașterea poetului național Adrian Păunescu ~ InfoPrut
20 iulie este ziua de naștere a poetului Adrian Păunescu. Astăzi, unul dintre cei mai cunoscuți poeți români ai ultimilor ani ar fi împlinit 78 de ani. Adrian Păunescu rămâne…
Chișinăul vrea anchetă pe cazul tânărului ucis în timpul unor exerciții militare desfășurate de separatiștii de la Tiraspol
Biroul politici de reintegrare din cadrul Guvernului de la Chișinău s-a autosesizat în legătură cu incidentul tragic, produs la 16 iulie 2021, în regiunea transnistreană, în urma căruia un tânăr de…
Ce conține declarația comună semnată la Batumi de președinții Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei în calitate de parteneri asociați ai UE
Președinții Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei au semnat o declarație comună în calitate de parteneri asociați ai UE, astăzi, la Batumi, Georgia. Oficiali au subliniat că s-au reunit pentru a…
Platforma de limba română și Muzeul Diasporei 3D, printre proiectele anunțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni ca priorități
Platforma de limba română, Muzeul diasporei 3D și Caravana de informare Diaspora Mobilă sunt câteva dintre liniile strategice ale Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunțate pentru perioada 2021-2024. Potrivit sursei,…
Prioritățile anunțate de Maia Sandu în plan extern ~ InfoPrut
Depășirea pandemiei de COVID-19, combaterea corupției și sprijinirea securității regionale sunt câteva dintre prioritățile politicii externe pentru următorii ani ai R. Moldova, propuse de președintele Maia Sandu în cadrul unei…
Semnal de alarmă la Chișinău: Miniștrii lui Dodon încearcă să numească mai mulți conducători de instituții
Sergiu Litvinenco, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, a anunțat că primește tot mai multe informații cu privire la încercările unor miniștri de la Chișinău de a numi în funcții pe…
Restricții de circulație pe drumul M1 Frontieră cu România-Leușeni-Chișinău-Dubăsari-frontiera cu Ucraina ~ InfoPrut
Circulația rutiere pe drumul M1 Frontieră cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina este restricționată pe perioada de execuție a lucrărilor de reparație a podului,…
Schimb de bune practici între vinificatorii din R. Moldova și cei din România și Bulgaria, în cadrul unui proiect finanțat de UE
Mai mulți vinificatori din Republica Moldova au vizitat, în perioada 4-11 iulie, vinării din România și Bulgaria, în cadrul unui program de schimb de bune practici. Inițiativa a fost organizată…
Micii vinificatori din R.Moldova, ajutați de SUA să producă vinuri organice ~ InfoPrut
Micile vinării din Republica Moldova au făcut o vizită de studiu pentru a învăța despre producerea vinurilor organice. Acest lucru a fost posibil datorită Asociației Micilor Producători de Vinuri din…
Planul lui Dodon pentru a ajunge din urmă PAS: ,,Puterea deplină de obicei îmbată”
Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova, își dorește unificarea și consolidarea partidelor politice de centru-stânga, în speranța că astfel va ajunge din urmă Partidul Acțiune și Solidaritate. „Aceste…
Liderul AUR Moldova: Publicațiile românești din Basarabia sunt în pericol de dispariție din cauza intereselor meschine ale Bucureștiului ~ InfoPrut
Presa românească din Republica Moldova este în pericol pentru că la București au fost puși în funcție persoane cu interese ascunse, a declarat președintele AUR, Vlad Bilețchi, după ce au…
Liderul AUR Moldova: Publicațiile românești din Basarabia, în pericol de dispariție din cauza unor interese meschine ~ InfoPrut
Presa românească din Republica Moldova este în pericol pentru că la București au fost puși în funcție persoane cu interese ascunse, a declarat președintele AUR, Vlad Bilețchi, după ce au…