Ce stat ar putea înlocui Rusia ca piață pentru producătorii de mere din Republica Moldova ~ InfoPrut

Egiptul poate înlocui piaţa din Rusia pentru producătorii de mere din Republica Moldova. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Investiţii, negocierile privind încheirea unui Acord de Liber Schimb sunt pe ultima sută…

Maia Sandu, mesaj pentru cetățenii R. Moldova în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina: „Suntem obosiți, slăbiți și avem venituri mai mici, dar nu suntem doborâți”

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a venit cu o adresare către cetățeni prin intermediul căreia a anunțat că războiul din Ucraina a declanșat o nouă criză și a dat asigurări…

Kaufland Moldova, mână de ajutor pentru refugiații din Ucraina ~ InfoPrut

Kaufland Moldova a oferit un lot de produse alimentare și igienă în valoare de 250.000 de lei către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI pentru a ajuta refugiații…

Cadre medicale din mai multe state, sprijin pentru sistemul sanitar din R. Moldova

Echipe medicale internaționale din Spania, Israel, Italia, Olanda, Franța, Marea Britanie și Elveția au venit în Republica Moldova pentru a oferi sprijin sistemului medical în contextul crizei refugiaților. Acestea au…

George Simion, despre interdicția de a intra în R. Moldova: Suntem surprinși că încă este în vigoare, deși a fost impusă de regimul Plahotniuc și Dodon ~ InfoPrut

George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei administraţie publică a Parlamentului de la Chișinău care au efectuat o vizită de lucru la Bucureşti.…

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, anunț important privind programările online

Platforma de programări online pentru depunerea dosarelor de cetățenie funcționează în parametri normali, problemele de ordin tehnic fiind remediate. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională pentru Cetățenie.  Astfel, sursa…

Franța sprijină Republica Moldova pentru a face față provocărilor economice generate de războiul din Ucraina ~ InfoPrut

Guvernul francez va acorda Republicii Moldova 150 de milioane de euro ca asistență macrofinanciară, 37 de tone de echipamente de urgență, 17 generatoare electrice și 10.000 de truse de igienă…

Mitropolitul Basarabiei: Trebuie să-i ajutăm pe refugiaţii ucraineni, ca pe fraţii mai mici ai lui Hristos ~ InfoPrut

Trebuie să-i ajutăm pe refugiații ucraineni ca pe frații mai mici ai lui Hristos, este mesajul Mitropolitului Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru. La ultima şedinţă a Permanenţei Mitropolia Basarabiei , Înaltpreasfinţitul…

Pe ce loc se află România și R. Moldova în „clasamentul mondial al fericirii” ~ InfoPrut

Raportul Mondial al Fericirii, un studiu anual sponsorizat de Organizația Națiunilor Unite și lansat în urmă cu un deceniu, plasează România pe locul 28 și Republia Moldova pe locl 62…

Piesa cântată la Moscova, în fața lui Putin: „Ucraina şi Crimeea, Belarus şi Moldova, asta e ţara mea” ~ InfoPrut

„Ucraina şi Crimeea, Belarus şi Moldova, asta este ţara mea”, așa începe unul dintre cântecele interpretate vineri pe stadionul din Moscova în fața lui Vladimir Putin și a sutelor de…

Guvernul României, tablete pentru elevi ai liceului românesc din Grigoriopol

Tabletele oferite de Guvernul României au ajuns și la elevii proveniți din familii vulnerabile, care studiază la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol. „Ambasada României în Republica Moldova…

Semnal de alarmă: Republica Moldova ar putea intra într-o nouă criză a gazelor

Republica Moldova ar putea intra într-o nouă criză a gazelor, după 1 mai, în situația în care autoritățile de la Chișinău nu reușesc să realizeze în termenii conveniți auditarea datoriilor…

Estonia sprijină financiar Republica Moldova în gestionarea fluxului de refugiați ~ InfoPrut

Estonia oferă 100.000 de euro pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea fluxului de refugiați, dar va pune la dispoziția autorităților și autobuze pentru a ajuta ca migranții ucraineni să…

Fost parlamentar de la Chișinău: Poate a venit timpul să calculăm pagubele suportate de R. Moldova ca urmare a „ocupației militare a Transnistriei”

Republica Moldova ar fi îndreptățită să ceară de la Federația Rusă daune materiale și imateriale pentru „ocupația militară a Transnistriei”. Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Munteanu,…

Maia Sandu, reacție la declarațiile Ambasadei Rusiei la Chișinău: Republica Moldova respectă drepturile omului

Republica Moldova respectă drepturile omului și depune toate eforturile ca fiecare cetățean să se simtă în siguranță, indiferent de limba pe care o vorbește. Declarația a fost făcută de președintele…

Maia Sandu: Mizăm pe susținerea României pentru acceptarea cererii R. Moldova de aderare la UE

Republica Moldova mizează pe susținerea României pentru acceptarea cererii de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, în contextul vizitei la Chișinău a…

Reacția Tiraspolului după ce APCE a recunoscut regiunea transnistreană drept zonă de ocupație rusă

Reprezentanții regimului separatist de la Tiraspol au venit cu o reacție după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a decis marți, 15 martie 2022, recunoașterea oficială a regiunii transnistrene ca…

Prețul energiei electrice din R. Moldova ar putea să crească ~ InfoPrut

Tariful la energia electrică pentru consumatorii casnici din Centrul și Sudul Republicii Moldova ar putea crește de la 1 leu și 51 de bani la 2 lei și 17 bani…

Pensiile cresc în Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova anunță că pensiile vor fi indexate și majorate de la 1 aprilie 2022.  Potrivit sursei citate, coeficientul de indexare a pensiilor va constitui 13,94%, reieșind din rata…

România, un nou lot cu ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova

Un nou lot cu ajutor umanitar din România pentru refugiații ucraineni a ajuns astăzi în Republica Moldova. „Un nou lot de 55 tone de ajutoare umanitare a trecut Prutul, în…