Covid-19 (sursa foto: Pixabay) În ultimele 24 de ore au fost 4.875 de cazuri noi de COVID-19, din 24.822 de teste efectuate. Alți 127 de români au murit din cauza…
Categorie: Digi Pres
Digi Pres
Ce a descoperit un fost mare atlet după 2 luni de stat în casă?
„Stăm acasă, salvăm vieţi“, a fost sloganul cu care a debutat pandemia în România. Şi care, din păcate, a contribuit la dezvoltarea sedentarismului într-o societate care şi aşa stătea destul…
Pîrvulescu crede că educația religioasă face rău. Dar cea sexuală face bine?
Promotorii ideilor de extremă stânga din România, printre care și Cristian Pîrvulescu, consideră că educația religioasă din școli afectează chiar securitatea națională a României. Aceste declarații au fost preluate de…
Cseke Attila: Statutul prefecților și subprefecților trebuie modificat. Din înalți funcționari publici vor deveni demnitari publici
Cseke Attila, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a anunțat miercuri că își propune să schimbe statutul prefecților și subprefecților, astfel încât aceștia să nu mai fie numiți politic și…
Plata ratelor la bancă poate fi amânată pentru maximum 9 luni. Cererile se pot depune până la 15 martie 2021
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgență potrivit căreia plata ratelor la bancă poate fi amânată pentru o perioadă de maximum 9 luni, iar termenul până la care se…
Pandemia şi lecţia sustenabilităţii: Cum a schimbat Covid-19 obiceiurile de consum
Pandemia de Covid-19 pare că i-a făcut pe oameni mai responsabili în privinţa resurselor naturii. Un studiu făcut în Marea Britanie arată că 19% dintre locuitorii acestei ţări au declarat…
UE oferă 5 milioane de euro pentru reformarea poliției din R. Moldova
Comisia Europeană a aprobat transferul a 5 milioane de euro drept sprijin bugetar pentru realizarea reformelor în sectorul poliției din Republica Moldova. Asistența este oferită ca urmare a progreselor înregistrate…
Ministrul Energiei: Voi solicita Consiliului Concurenţei să verifice dacă preţurile la energie sunt mărite artificial
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a scris marţi, pe Facebook, că va solicita Consiliului Concurenţei să verifice preţurile la energie de pe piaţa pentru serviciul universal, care i se par mărite…
Argentina a legalizat avortul
Senatul argentinian a votat miercuri dimineaţă, după o dezbatere de 12 ore, o lege prin care avortul este legal până în a 14-a săptămână de sarcină, relatează El Pais. Legea…
2021 aduce noi reguli pentru shopping-ul online
De la 1 Ianuarie, se schimbă regulile shopping-ului online. Pentru a fi feriți de fraudele virtuale, clienții trebuie sa confirme când fac o plată printr-un proces mai complex. Fiecare trebuie…
Rezidenții în vârstă din Florida au petrecut noaptea pe scaune afară așteptând vaccinarea anti-Covid / Site-urile pentru programări au căzut repetat | .News
Oameni în vârstă vaccinându-se anti-Covid în Florida (sursa foto: WKMG News 6 ClickOrlando via Youtube) După ce guvernatorul din Florida Ron DeSantis a anunțat că primii vaccinați vor fi cei…
Circ de cartier
Super-succes electoral! Scandalul între partide a început înainte de înțelegerea lor, iar bușeala a continuat și după instalarea guvernului. Guvernul Cîțu!? Doamne, cum sună și ce blestem pe noi, ce…
VIDEO NASA a ales 18 astronauți pentru programul spațial ce va marca reîntoarcerea oamenilor pe Lună după jumătate de secol
NASA a numit 18 astronauți – nouă femei și nouă bărbați – care vor lua parte la programul spațial Artemis ce-și propune să ducă oameni pe Lună la mijlocul acestui…
Israelul pregătește o misiune complexă cu două sonde care să aselenizeze în zone diferite ale Lunii
Israelul pregătește o nouă misiune spațială lunară cu care speră să aibă mai mare succes decât la prima misiune care s-a terminat prost anul trecut. Israelul vrea să trimită două…
UE și OMS, echipament medical de un milion de euro pentru R. Moldova
Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății au donat Republicii Moldova 34 de aparate de ventilare pulmonară destinate pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19 și 41 de monitoare pentru pacienți.…
Studiu: Numărul chinezilor din Wuhan infectaţi cu COVID-19 este de 10 ori mai mare decât cel din rapoartele oficiale
Noua tulpină de coronavirus depistată în Marea Britanie a ajuns și în SUA. De ce îi îngrijorează pe experți Sursa informației: Gandul.INFO Publicat la data de 30-12-2020 Adrian Ionescu, fost…
Inpolitics: Ce se întâmplă cu banii fundației lui Vlad Voiculescu? Fundația înființată în 2014 are o mică hibă: adună bani din donații, dar uită să îi și cheltuiască și vorbim de milioane de euro
Mitropolitul Teofan, mesaj de Anul Nou: ‘Anul care se apropie să fie un răstimp de mai mult curaj, de mai multă apropiere de Dumnezeu’ Sursa informației: stiripesurse Publicat la data…
Klaus Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe Cîțu, Ciucă, Voiculescu, Bode și Arafat
Președintele Klaus Iohannis are miercuri o ședință de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la Palatul Cotroceni. Șeful statului i-a chemat la discuții pe premierul Florin Cîțu și mai mulți…
IPS Teodosie a explicat de ce nu se vaccinează anti-COVID-19: „Sunt multe necunoscute. N-aș putea să propovăduiesc ceva de care nu sunt sigur”
ÎPS Teodosie a dezvăluit, în direct la România TV, că nu se va vaccina anti-COVID-19 deoarece, din punctul său de vedere, vaccinul împotriva noului coronavirus „nu a fost experimentat”. De…
15 zile libere legale în 2021 pentru români. 8 vor fi în cursul săptămânii
Anul 2021 vine cu 15 zile libere legale pentru români, însă doar șapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii. Celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică. …