Distribuie acest articol! Una din patru familii din România declară că nu se descurcă cu banii. Fie se împrumută, fie amână unele cheltuieli. 40% dintre gospodării au avut anul trecut întârzieri…
Categorie: Digi Pres
Digi Pres
Infractori din UE, deportați în România: Austria trimite migranții în România
Distribuie acest articol! Mai mulți migranți, unii dintre ei afgani, au fost deportați marți din Austria. Ei nu au fost trimiși, însă, în țările lor de origine, ci în România,…
Bani de la stat pentru elevii de nota 10. Ce sume vor primi aceștia
Elevii de 10 vor primi bani de la Guvern! Cum se vor acorda stimulentele financiare Guvernul a aprobat hotărârea privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la Evaluarea…
Timișul, pe locul patru la insolvențe, în primele șapte luni ale anului
Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu peste 11% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, fiind…
Promisiunile premierului de la Chișinău pentru cetățenii R. Moldova plecați peste hotare
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în străinătate au nevoie de sprijinul statului. Declarația a fost făcută de Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, în cadrul evenimentului de deschidere a Zilelor Diasporei,…
Anul școlar 2021-2022 – Masca obligatorie în școală, nu și în exterior
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat vineri, după ședința de guvern, că s-a decis ca masca de protecție să fie obligatorie în continuare în școli, nu și în afara acestora.…
Șefa Comisiei Europene le oferă talibanilor bani la schimb cu drepturile femeilor
Distribuie acest articol! Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a subliniat sâmbătă, în timpul unei vizite la baza aeriană militară din Torrejón de Ardoz (Madrid), că nu va putea…
Fermieri: Degeaba recoltăm mult, dacă n-avem unde să transformăm floarea soarelui în ulei
Distribuie acest articol! Degeaba recoltăm mult, dacă n-avem unde să transformăm floarea soarelui în ulei. Foarte mulți agricultori se plâng de această situație. Ei spun că România trimite cereale ieftine în…
Alexandru Rafila: Şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi
Distribuie acest articol! Pesedistul Alexandru Rafila consideră că unităţile de învăţământ în care copiii se vor afla în siguranţă vor fi cele în care părinţii copiilor sunt vaccinaţi anti-COVID. „Dacă…
Emisiune TVR, transmisă în direct din centrul Oradiei. Printre invitaţi, primarul Birta şi folcloriştii ansamblului Crişana, care va fi desfiinţat (VIDEO)
Piaţa Unirii din Oradea s-a transformat, sâmbătă, în platou de televiziune pentru emisiunea „Caravana TVR 3 – La tine acasă”, în care, timp de două ore, au fost promovate atracţiile…
Ansambluri folclorice din România la festivalul „Întâlniri Bucovinene” din Cernăuți ~ InfoPrut
Ansamblurile folclorice româneşti „Flori din Bucovina” și „Piatra Șoimului” participă la Festivalul internațional de folclor „Întâlniri Bucovinene”, care are loc la Cernăuţi în perioada 21–22 august 2021, informează BucPress. Printre…
Ceva se întâmplă în America: Se pregătește debarcarea lui Joe Biden?
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…
Târg de adopții de câini fără stăpân în Capitală. Animalele din adăposturi așteaptă să își găsească o familie
În România, doar 1 din 10 câini maidanezi ajunge să fie adoptat. În adăposturi sunt sute de câini care așteaptă să își găsească o familie. Locuitorii Capitalei sunt încurajați să…
Mișcarea LGBT în Afganistan: Dacă talibanii află despre noi, ne vor da sentința cu moartea!
Distribuie acest articol! Bărbații gay din Afganistan spun că se tem pentru viața lor după ce talibanii au preluat puterea. Aceștia se ascund pentru că, conform legii Sharia, homosexualitatea este…
Închiderea termocentralei MINTIA este un asasinat energetic la adresa României
Distribuie acest articol! Sindicatul „Solidaritatea” din Hunedoara trage un nou semnal de alarmă. Conform declarațiilor reprezentaților acestuia, grupurile energetice de la Termocentrala Mintia, închise de curând, nu ar fi în…
Iulian Câcău, AUR Satu Mare: Jos labele de pe Biserica Ortodoxă
Distribuie acest articol! Azi la Satu Mare s-a sfințit biserica romano-catolică din municipiu. O lucrare frumoasă și impunătoare. Nimic ieșit din comun la prima vedere, însă cârcotașii bisericii ortodoxe au…
Rîdem sau ne organizăm pentru a ne apăra țara?
Florin Vasilică Cîțu și-a depus candidatura pentru președinția PNL. Ce legătură are Cîțu cu PNL? Nici el nu știe. Două vorbe scrise de alții nu înseamnă credință. Klaus Iohannis ar…
Preotul care a ridicat pe malul Nistrului o biserică maramureșeană în cinstea Sf. Brâncoveni, premiat ~ InfoPrut
Preotul Sorin Huluță-Saftiuc din Soroca a fost distins cu Crucea Mitropoliei Basarabiei, notează Basilica.ro. „Părintele Paroh, în anii săi de activitate, a reușit ca pe malul Nistrului, să ridice o…
Cercetătorii au descoperit prima tulpină rezistentă la antibiotice a ciumei care se poate răspândi de la om la om
Cercetătorii au raportat descoperirea primei tulpini rezistente la antibiotice a Yersinia pestis, bacteria care cauzează ciuma, care poate să se răspândească de la o om la om, relatează IFL Science.…
Fizicianul Michio Kaku explică „pasul uriaș către Sfântul Graal” al energiei anunțat săptămâna aceasta: „Combustibilul este apa de mare”
Fizicianul teoretician Michio Kaku a descris experimentul recent de fuziune nucleară de la Laboratorul Național Lawrence Livermore din Statele Unite drept „un paș uriaș către Sfântul Graal al cercetărilor privind…