Premiu de 11 milioane de euro la Loto, nerevendicat de aproape 4 ani

Un premiu de 11 milioane de euro, câştigat în Germania la extragerea Toto-Lotto din 1 aprilie 2017, nu a fost revendicat nici până în prezent, astfel că banii se vor…

Adela Popescu așteaptă al treilea copil?

Adela Popescu este pregătită să aibă încă un copil cu soțul său, Radu Vâlcan. Aceasta are deja doi copii, o familie frumoasă și este fericită alături de ei. „Ne-am întâlnit…

Ultimele noutăți despre viitorul Samsung S21: va avea integrat un suport pentru S Pen

Noul Samsung S21 va fi disponibil în trei versiuni: Samsung S21, S21 Plus și S21 Ultra. Telefonul va fi în magazine la sfârșitul lunii Ianuarie. Prețul unui telefon Samsung S21…

De ce riscă Dani Carvajal o suspendare?

Dani Carvajal, fundaș dreapta la echipa Real Madrid este suspectat de intenția de a lua cartonaș galben, pentru a nu mai participa la meciul cu Osasuna. Astfel, acesta își asigura…

Cum arată iubita actorului, Augustin Viziru?

Augustin Viziru și-a întemeiat o familie și are un copil împreună cu iubita lui. Până acum, acesta nu postase nici o fotografie cu aceasta, în schimb declarase că o admira…

Răzbunare la Mercedes: Un fost angajat a distrus maşini în valoare de 5 milioane de euro (FOTO)

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a fost concediat de la o fabrică Mercedes-Benz din nordul Spaniei, mai precis din Vitoria, a recurs la un gest extrem pentru…

Vaccinul Pfizer vs AstraZeneca

Vaccinul Pfizer adus în România este diferit față de AstraZeneca din Marea Britanie. Cel din urmă, are o eficiență mai scăzută, în schimb, este mai ieftin și se poate depozita…

Cristiano Ronaldo a înscris 20 de goluri în etapa a 15-a din Seria A

Juventus a înfrânt Udinese cu 4-1, doua dintre goluri fiind marcate de Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai de succes fotbaliști ai echipei. Ronaldo a ajuns la un număr de…

O fată de 12 ani dă în judecată aplicația TikTok

Aplicația TikTok este acuzată de încălcarea drepturilor copiilor și învinovățită de singurul lor scop și anume, de a genera venituri mari din publicitate fără a respecta legea privind protecția datelor.…

Gianina Șerban(AUR): când un român vrea să își cumpere o locuință hop și statul să ia 19%. E JAF pe față

Guvernul României a anulat decizia de creștere a plafonului de TVA propus a fi redus începând cu data de 1 ianuarie 2021. Se pare că totul a fost doar o…

Dinamo București în pragul falimentului

Sergiu Hanca, fost jucător al echipei Dinamo București face anunțuri șocante despre evoluția fostei echipe. „Mai am prieteni, foşti colegi cu care vorbesc. E trist şi nu doar din ce…

Marian Godină despre protestul poliţiştilor în pandemie, pentru salarii mai mari: „Mi se pare ruşinos şi imoral”

FOTO Fac echipa si acasa, si la concursuri. Cu cine se antreneaza cea mai sexy atleta din Romania Sursa informației: ziare.com Publicat la data de 04-01-2021 LISTA țărilor cu risc…

Mihai Viteazul între unirea românilor și refacerea Imperiului Bizantin

FOTO Fac echipa si acasa, si la concursuri. Cu cine se antreneaza cea mai sexy atleta din Romania Sursa informației: ziare.com Publicat la data de 04-01-2021 LISTA țărilor cu risc…

Cum să devii un tânăr independent financiar?

Independența financiară poate fi definită ca starea în care averea personala generează suficiente venituri pasive pentru a acoperi necesitățile stilului de viață ale unui individ, fără ca acesta să fie…

Moment istoric. Sonda chineză Chang’e-5 s-a întors pe Pământ cu un eșantion important de rocă selenară

Sonda spațială chineză Chang’e-5 a revenit pe Pământ cu o încărcătură importantă de rocă și „sol” selenar, informează BBC. Capsula care conținea eșantioanele prelevate de pe Lună a aterizat în Mongolia…

Vali Mihăilă în lot pentru duelul cu Torino

Valentin Mihăilă a fost inclus în premieră de Fabio Liverani, antrenorul Parmei, în lot pentru un meci. Fotbalistul român de 20 de ani a impresionat sezonul trecut la Craiova și…

Cristina Spătaru s-a pozat alături de iubitul ei

Pentru prima dată de la divorț, regina R&B a postat pe Instagram o fotografie în care apare în brațele iubitului, care o sărută pasional, la trecerea în Anul Nou, pe…

Un membru al CNA acuză că TVR a dat un „spectacol grotesc” în noaptea de Revelion, cu Mugur Mihăescu în prim plan (VIDEO)

Dorina Rusu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a anunţat că s-a autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1, acuzând postul public de televiziune că a…

Tehnologie: tendințe, statistici și concluzii în 2021

Anul viitor ar putea fi inconfortabil pentru șefii celor mai mari firme de tehnologie din lume. Eforturile se accelerează pentru a reduce puterea proprietarului Facebook, Amazon, Apple și Google, Alphabet. Autoritățile,…

Tudor Vladimirescu – portret de erou și revoluționar

Tudor Vladimirescu este personalitatea politică și militară care, prin faptele sale,  deschide epoca modernității în istoria românilor. Tudor Vladimirescu este considerat atât un om al epocii sale, preocupat să aibă…