Medvedev amenință cu un atac asupra centralelor nucleare din UE

Şeful adjunct al Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, acuză Ucraina și Occidentul că vor să genereze „un nou Cernobîl” la…

China anunţă încheierea exerciţiilor militare din jurul Taiwanului

Armata chineză a anunţat miercuri încheierea „cu succes” a exerciţiilor militare din jurul Taiwanului, transmite dpa. Armata de Eliberare a Poporului a precizat că prin operaţiunile comune ale forţelor aeriene…

Biden a parafat ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO

Preşedintele american Joe Biden a parafat marţi ratificarea de către Statele Unite a aderării Suediei şi Finlandei la NATO, o extindere a Alianţei ca răspuns la invazia Ucrainei de către…

Negocierile de la Viena privind acordul nuclear cu Iranul au luat sfârşit, textul final rămâne de aprobat

Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit luni, iar diplomaţii s-au întors în capitalele lor cu textul provizoriu al unei noi…

Viktor Orban, la un pas de înec. A fost salvat de un jurnalist

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă gonflabilă, dar a fost salvat de un jurnalist…

Atacurile ruseşti se intensifică în Doneţk, preşedintele Zelenski cere mai multe arme

Atacurile forţelor ruse în Doneţk (estul Ucrainei) au crescut în intensitate în ultimele ore duminică, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a cerut Occidentului mai multe arme pentru ca…

50 de copii din familii defavorizate au venit în tabără, la mare, cu sprijinul Consiliului Județean

Mihai Căldăraru, Directorul Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială România, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, prin reprezentantul său legal, Mihai Lupu, în calitate de președinte, a organizat la Complexul…

Statele Unite ‘nu vor permite’ Chinei să izoleze Taiwanul, afirmă Nancy Pelosi

Statele Unite ”nu vor permite” Chinei să izoleze Taiwanul, a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în cursul unei conferinţe de presă la Tokyo, după o vizită în…

Gazprom va livra gaze Europei în schimbul sancțiunilor!

Pe 3 august, un reprezentant al Gazprom a refuzat oficial să accepte o turbină Siemens din Germania reparată pentru gazoductul Nord Stream 1. El a afirmat că „regimurile de sancțiuni…

Turiști ruși, bătuți de polonezi în Antalya

Mai mulți turiști ruși au fost luați la bătaie de turiști polonezi, pe litoralul turcesc. Polonezii ar fi intrat într-un conflict cu rușii din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin…

Iohannis a promulgat o lege esențială pentru sistemele informatice din România

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea Platformei Naţionale de Interoperabilitate, informează Agerpres. Actul normativ are ca obiect de reglementare adoptarea…

Războiul ajunge la un alt nivel în Ucraina

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, a menționat că Ucraina trece la arme în conformitate cu standardele NATO. „Țara noastră trece la standardele NATO. Acesta…

Ministrul ungar de externe: ‘UE ar trebui să caute pacea în Ucraina. Doar pacea este soluția’

Bruxelles-ul ar trebui să caute pacea în Ucraina, nu să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat luni ministrul ungar de externe. Ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Peter…

Şeful forţelor armate britanice neagă că Putin e în pericol să fie asasinat

Şeful forţelor armate britanice, amiralul Tony Radakin, a respins duminică speculaţiile potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin ”nu este bine” sau ar putea fi asasinat, informează DPA. În timpul emisiunii…

Vasluienii își vând voucherele sociale de 250 de lei pentru că nu pot cumpăra băutură

Vasluienii îşi vând voucherele sociale de 250 de lei de la stat, pentru că nu pot cumpăra băutură cu cu ele. După ce au aflat că banii pe de acele…

Bogdan Bola: Se face propagandă non stop anti litoral românesc și pro litoral grecesc

Ne aflăm în plin sezon estival însă, potrivit operatorilor din Horeca, în special cei din Mamaia, este cel mai prost sezon din ultimii ani, poate chiar din istoria litoralului românesc.…

Lege promulgată de Putin: Orice persoană care primește sprijin din afara Rusiei, considerată ‘agent străin’

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o lege care prevede măsuri mai dure pentru persoanele sau entitățile considerate „agenți străini” de către Rusia, precum și o nouă lege care asimilează…

Adjunctul Procurorului General din Ucraina: „Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”

De la începutul războiului, sute de copii ucraineni au fost uciși în raidurile și bombardamentele armatei ruse. Acestă informație transmisă de presa internațională este adusă la zi de Maksim Yakubovski,…

Ungaria declară stare de urgenţă energetică şi intensifică pregătirea forţelor armate

Guvernul Ungariei a declarat stare de urgenţă energetică şi a aprobat un plan de şapte măsuri în planul energiei, care va intra în vigoare de la 1 august, a anunţat…

SUA: Preşedintele Joe Biden afirmă că este decis să interzică armele de asalt

Preşedintele Joe Biden a declarat luni că Statele Unite sunt ”năpădite de arme de război” şi că el este decis să interzică armele de asalt care sunt folosite în mod…