Pentru câteva zile, în fiecare toamnă, frunzele au culori vii și oamenii merg să le fotografieze. Încălzirea climei a făcut ca momentul când apar cele mai frumoase culori ale toamnei să fie devansat cu o lună în ultimul secol și jumătate. Nu doar creșterea temperaturii este de vină pentru asta, ci și perioadele tot mai lungi de secetă. Toamna a devenit peste tot în lume mai caldă, iar în România am avut o dovadă recentă chiar la început de noiembrie, când temperaturile au ajuns la 29 de grade în țară.
Că toamna este un anotimp tot mai cald o arată datele climatice, și nu de puține ori în ultimii ani septembrie, octombrie sau noiembrie au adus temperaturi medii record. Despre cele mai calde și cele mai reci zile de toamnă de la noi puteți citi pe larg aici.
Dar ce efecte are vremea mai caldă de toamnă asupra momentului când pot fi observate cele mai frumoase culori ale frunzelor? Datele din SUA arată, spre exemplu, că față de finalul secolului 19 aceste zile cu cele mai încântătoare culori ale toamnei apar în prezent cu o lună mai repede.
Momentul s-a decalat nu doar fiindcă este mai cald în septembrie și octombrie, ci și din cauza secetelor prelungite. Faptul că frunzele se colorează mult mai repede perturbă însă ciclul natural de creștere a copacilor și cercetătorii încearcă să afle dacă aceste modificări pun în pericol viitorul unor păduri.
Și copacii se pregătesc pentru sezonul rece. Primăvara și vara produc pigmentul verde numit clorofilă care captează lumina solară, dându-le copacilor energia necesară pentru a crea substanțele care le permit să crească și să se dezvolte.
Când temperaturile scad și zilele devin tot mai scurte, semnalul pentru copaci este că se sfârșește sezonul de creștere,