Campania de vaccinare, un fiasco și la Spitalul Gerota din București. Un sfert dintre angajați REFUZĂ imunizarea

În ciuda campaniei agresive pro vaccinare, mai mulți angajați din spitale refuză să se vaccineze anti-covid. La Spitalul Gerota din Capitală un sfert dintre cadrele medicale refuză vaccinarea, în timp ce la Vâlcea peste jumătate dintre medici spun că nu vor să se vaccineze.

Vaccinarea anti-COVID-19 a început luni la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, peste 70% din personalul unității medicale optând pentru a se vaccina, a declarat directorul instituției, medicul Alida Moise, potrivit Agerpres.

„În următoarele zile se va vaccina aproape întreg personalul Spitalului Gerota – 271 de persoane – ceea ce înseamnă mai mult de 71% din personalul angajat al spitalului. În următoarele zile, colegii care acum sunt în concediu sau sunt în primele trei luni după boală ni se vor adăuga și ei. Începem cu vaccinarea personalului propriu, dar nouă ne sunt repartizați angajații de la SMURD, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și paramedici pe care îi vaccinăm împreună cu Policlinica Kretzulescu, cealaltă unitate medicală din București a MAI. Încă de când eram aici în carantină am sperat că într-o zi vaccinul acesta va fi gata, lucru care s-a întâmplat astăzi și ați observat că m-am și vaccinat”, a spus reprezentantul unității medicale.

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, duminică seară, că alte 354 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, precizând că programările din această zi au vizat angajații aflați în tură sau gardă.

Și cadrele medicale din județul Neamț refuză în masă vaccinul împotriva coronavirusului. Doar o cincime din angajații unităților sanitare au fost de acord să se vaccineze. 

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro